Potrivit datelor Institutlui Naţional de Statistică (INS), deficitul comercial a ajuns la 5,36 miliarde de euro după primele şapte luni ale anului, cu puţin peste nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.
În perioada ianuarie-iulie, exporturile au crescut în euro cu 25% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, la 20,56 miliarde euro, depăşind avansul de 19,6% al importurilor, care au însumat 25,9 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). De altfel, în fiecare lună exporturile au crescut mai rapid decât importurile, însă decalajul nu a fost încă eliminat. Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deţinute, în primele şapte luni ale acestui an, de grupele de maşini şi echipamente de transport (42,9% la export şi 35,2% la import) şi alte produse manufacturate (34,3% la export şi respectiv 30,9% la import).