Contul curent al balanţei de plăţi a consemnat, anul trecut, un deficit de 2,92 miliarde euro, reprezentînd 5,8% din PIB, în creştere cu 2,4 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în 2002. Soldul negativ al contului curent a fost alimentat, în principal, de diferenţele tot mai accentuate, mai ales în a doua jumătate din 2003, între plăţile în valută efectuate pentru operaţiunile de import şi încasările din exporturi. Comerţul exterior cu mărfuri a afectat contul curent cu aproape patru miliarde de euro. Mărimea deficitului oferă un avantaj autorităţilor, care estimau, în toamna anului trecut, un dezechilibru mai puternic, aproape de 6,5% din PIB. În aceste condiţii, ministrul Finanţelor a declarat că rezultatul mai bun decât estimările din luna octombrie va permite ca deficitul bugetar să nu mai joace un rol atât de important în echilibrarea balanţei de plăţi. Contul curent este un indicator sintetic prin care se reflectă diferenţele valorice provenite din intrările şi ieşirile de valută aferente schimburilor comerciale de bunuri şi servicii, fluxurilor de venituri şi transferurilor curente cu străinătatea. Deficitul contului curent arată dezechilibrul între intrările şi ieşirile de valută, îngrijorător peste un anumit nivel ca procent din PIB, mai ales dacă nu este acoperit prin investiţii străine directe. Valoarea deficitului de cont curent a urcat anul trecut cu 80%, ritm de creştere care a depăşit de aproape şase ori dinamica investiţiilor străine directe. Potrivit datelor BNR, România a atras, anul trecut, investiţii străine de 1,38 miliarde de euro, nivel ce corespunde unei creşteri de 14%.