Comuna Dobreşti a avut şi are ambiţiile ei în a rămâne printre localităţile bihorenereprezentative din mediul rural. Anul 2004 va fi încă o bornă pe traseul existenţei. A înfăptui, însă, proiectele vizate eşti condiţionat de mulţi factori. În primul rând, bugetul. Bugetul care să-ţi permită să şi investeşti în ceva trainic pentru comunitate. Iar la Dobreşti, capitolul investiţii continuă să rămână, prin fondurile destinate, insuficient marilor speranţe. Şi l-am înţeles pe dl primar Nicolae Neag de ce este, într-un fel, stânjenitoare discuţia despre dimensiunea investiţiilor realizabile, în 2004: "Ce să zic, sunt sigur că vom reuşi asfaltarea unei porţiuni din drumul către satul Topa de Sus şi, tot din surse proprii, să finalizăm o lucrare destul de costisitoare - reconstruirea căminului cultural din Lunca Sprie". De altfel, acest cămin cultural este obiectivul central. Anul trecut, din fonduri repartizate prin Consiliul Judeţean Bihor (50 milioane lei) s-a procurat o parte dintre materialele de construcţii (bolţari), iar pentru acest an, din fonduri bugetare proprii (100 milioane lei) se poate realiza fundaţia, se mai procură alte materiale de construcţii, partea de tâmplărie, o altă sursă proprie fiind pădurea comunală. Dar mai mult de atât nu se poate, cu un buget sărac. Alternativa rămâne ca, la finele lunii februarie, să se iniţieze şi să se materializeze proiectul - pentru obţinerea unor finanţări PHARE - în vederea realizării unei lucrări trainice, dar şi necesare: alimentarea centralizată cu apă a comunei Dobreşti. Cât de îndepărtat - ca finalizare - este un asemenea proiect, nu ne putem pronunţa. Se pronunţă, însă, primarul, despre alte trei obiective: "Construirea unui nou corp de clădire, pentru şcoala din Dobreşti, deoarece este necesar, pentru că avem mulţi copii; amenajarea zonei turistice la Barajul Vida, cât şi continuarea asfaltării drumului până la Topa de Sus". Dar de unde fonduri? Poate, de la o posibilă rectificare de buget, poate din alte surse de finanţare, însă - dacă e să fim realişti - cele trei obiective enunţate de domnul primar Nicolae Neag sunt, ca realizare, de domeniul viitorului îndepărtat, prezente, însă, ca proiecte pe hârtie. Iar de vor fi mai repede să fie, bucuria va aparţine beneficiarilor - cetăţenii comunei Dobreşti.