Dezbateri la CECCAR Bihor: noile prevederi ale Codului Muncii şi Legii contabilităţii
Înscrisă pe linia, devenită deja tradiţională, a întâlnirilor lunare cu membrii filialei, seminarul desfăşurat joi, la sediul CECCAR Bihor a stârnit un interes aşteptat, confirmat de o asistenţă nu doar consistentă numeric, cât mai ales avizată în ceea ce priveşte competenţele în materie.
Masa rotundă, moderată de conducerea CECCAR Bihor, mai precis dl. Valerian Pavel Susa, preşedinte, şi d-na Leonica Bochiş, director executiv, s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor publice locale, implicate nemijlocit în controlul modului de respectare a prevederilor actualizate ale acestor importante acte normative. Au fost prezenţi la discuţii Nicolae Hoduţ, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, Leontin Ţârle, director executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor, Bogdan Maga, şef serviciu pensii din cadrul C.J.P. Bihor, d-na Magdalena Berce, şefa Biroului de Metodologie şi Asistenţă Contribuabili din cadrul DGFP Bihor, respectiv d-na Carmen Vaşadi, din partea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bihor. "Temele principale abvordate de către cei prezenţi s-au referit la noile prevederi legale ale Codului Muncii şi Legii Contabilităţii, atât prezentările, cât şi multitudinea problemelor specifice ridicate de participanţi, evidenţiind preocupările profesioniştilor contabili faţă de corecta interpretare şi aplicare a acestor noi reglementări. Mai mult, au fost formulate chiar şi propuneri de optimizare a acestora" - ne-a declarat preşedintele Filialei bihorene CECCAR, Valerian Pavel Susa. Cadrul acestui gen de manifestări, care au ca scop clarificarea ideilor şi atitudinilor cristalizate după o primă lună de acţiune în litera şi spiritul actualelor prevederi legale, va fi întregit marţi, 31 mai, când, în aceeaşi sală, este programat un alt seminar pe această temă, concluziile celor două acţiuni urmând a fi sintetizate într-un material informativ ce va fi pus la dispoziţia tuturor membrilor CECCAR Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.