DGFP Bihor: Depunerea Declaraţiei privind veniturile din străinătate
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor reaminteşte că pentru veniturile din străinătate, contribuabilii au ca termen de depunere a declaraţiilor data de 16 mai.
Declaraţia 201 - "Declaraţie privind veniturile din străinătate", pentru fiecare ţară - sursă a veniturilor şi pentru fiecare categorie de venit realizat în anul 2010, se depune de către contribuabili pentru: veniturile realizate din străinătate ca urmare a desfăşurării unor activităţi în străinătate de persoanele fizice rezidente romane cu domiciliul în România şi de persoanele fizice care îndeplinesc condiţia de la art. 40 alin 2 din Codul fiscal, din următoarele activităţi: cedarea folosinţei bunurilor; activităţi independente comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală; activităţi agricole; transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, realizate în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2010 deţinute mai mult, respectiv mai puţin, de 365 zile; transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, realizate în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2010; operaţiuni de vânzare - cumpărare de valută la termen, pe bază de contract; salarii plătite din România pentru activitatea desfăşurată în străinătate, în cazul în care acelaşi venit din salarii a fost impus impunerii atât în România cât şi în străinătate. Declaraţia 201 se mai depune şi pentru transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal dobândite într-un termen de până la 3 ani, inclusiv, dobândite într-un termen mai mare de 3 ani, cu titlu de moştenire, precum şi pentru jocuri de noroc realizate în perioada: 1 ianuarie - 30 iunie 2010, realizate în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2010. Totodată, pentru veniturile obţinute din dividende, dobânzi, premii, pensii, alte venituri din investiţii respectiv alte venituri, contrib uabilii au obliugaţia de a depune, până la acelaşi termen 16 mai Formularul 201. Originalul se va depune la unitatea fiscală în a cărui rază teritorială îşi are contribuabilul domiciliul fiscal, direct la registratura acestuia sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată. Formularul se va depune ori de cate ori contribuabilul constată erori în declaraţia depusă anterior, prin completarea unei declaraţii rectificative.
Reamintim că nedepunerea, la termenele prevăzute de lege, a declaraţiilor de venit, de către persoanele fizice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 lei (RON) la 100 lei (RON). Pentru lămuriri şi informaţii suplimentare contribuabilii se pot adresa Compartimentului de asistenţă din cadrul unităţilor fiscale teritoriale sau Biroului Metodologie şi Asistenţă Contribuabili din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor, camera 303 sau telefon 0259.433.056.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.