DGFP Bihor: Ordine de plată - cu consultarea codurilor IBAN
În scopul întocmirii corecte a ordinelor de plată către bugetul de stat, contribuabilii trebuie să consulte lista cu noile coduri IBAN necesare plăţii sumelor datorate la bugetul general consolidat.
În conformitate cu precizările OPANAF nr. 2224/2011, competenţa pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi a altor sume datorate bugetului general consolidat revine unităţii fiscale în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor şi contribuţiilor realizate prin stopaj la sursă, cu excepţia contribuabililor mari şi mijlocii. Prin urmare, în scopul întocmirii corecte a ordinelor de plată reprezentând obligaţii de plată către bugetele componente ale bugetului general consolidat, DGFP Bihor solicită contribuabililor care, ca urmare a reorganizării unităţilor subordonate ANAF, şi-au schimbat arondarea, să consulte lista cu noile coduri IBAN necesare plăţii sumelor datorate la bugetul general consolidat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (www.mfinante.ro\anaf\asistenta contribuabili\codurile IBAN).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.