DGFP Bihor: precizări privind Codul de procedură fiscală
Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor reaminteşte contribuabililor că, prin OG nr. 16/23 august, începând cu data de 1 noiembrie, intră în vigoare noile modificări aduse Codului de procedură fiscală.
Astfel, actele de executare şi alte acte emise de Fisc pot să fie emise prin intermediul unui centru de imprimare masivă şi sunt valabile şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal şi ştampila organului emitent. De asemenea, data depunerii declaraţiei prin mijloace electronice de transmitere la distanţă pe portalul e-România este data înregistrării acesteia pe portal, mai precis data validării conţinutului declaraţiei. În cazul unei declaraţii depuse în termen dar cu erori de completare, aceasta se consideră depusă în termen dacă se depune o declaraţie validă până în ultima zi lucrătoare a aceleiaşi luni. Prin excepţie de la regula generală privind ordinea de stingere a plăţilor, în cazul obligaţiilor fiscale de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală, precum şi a amenzilor de orice fel, se stinge cu prioritate obligaţia fiscală sau amenda pe care o alege contribuabilul. Acelaşi act normativ mai stabileşte posibilitatea suspendăriii executării silite în cazul contribuabililor care formulează contestaţii împotriva actelor administrative fiscale, pentru sumele contestate, cu condiţia depunerii unei scrisori de garanţie bancară la nivelul sumei contestate şi valabilă cel puţin 6 luni de la data emiterii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.