Înregistrarea contractelor se realizează numai prin depunerea "Declaraţiei  de înregistrare a contractelor/documentelor care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României, iniţiale/adiţionale (conexe), încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente".

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor informează că persoanele juridice române, persoanele fizice rezidente, precum şi sediile permanente din România aparţinând persoanelor juridice străine au obligaţia să înregistreze contractele/documentele încheiate cu: persoane juridice străine şi persoane fizice nerezidente, care efectuează pe teritoriul României prestări de servicii de natura: lucrărilor de construcţii, de montaj, activităţi de supraveghere, activităţi de consultanţă, de asistenţă tehnică şi a oricăror altor servicii prestate în România, care generează venituri impozabile. Prin documente care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României se înţeleg: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, studii de piaţă sau orice alte documente corespunzătoare. Nu fac obiectul înregistrării, contractele/documentele încheiate pentru activităţi desfăşurate în afara teritoriului României. Declaraţia se depune pentru fiecare contract sau document care justifică prestările efective de servicii efectuate pe teritoriul României, în termen de 30 de zile de la data încheierii contractelor sau de la data emiterii oricăror documente prevăzute de lege. În situaţia în care în datele declarate iniţial intervin modificări, acestea se declară în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin depunerea unei declaraţii rectificative, bifându-se cu "X" căsuţa prevăzută în acest scop. Unitatea fiscală competentă la care se depun şi înregistrează aceste declaraţii este: Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Oradea, cam. 104 - pentru  contribuabilii cu domiciliul fiscal în municipiul Oradea şi comunele arondate: Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Ciuhoi. Copăcel, Diosig, Drăgeşti, Gepiu, Giriu de Criş, Hidişelu de Sus, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Roşiori, Săcădat, Sălard, Sînmartin, Sîntandrei, Sîrbi, Tămăşeu, Toboliu, Vîrciorog;  DGFP Bihor - Biroul Metodologie şi Asistenţa Contribuabil/Compartimentul evitarea dublei impuneri şi acorduri fiscale internaţionale, cam. 303 - pentru contribuabilii cu domiciliul fiscal în restul judeţului şi pentru contribuabilii mijlocii. "Reamintim că, potrivit legii, pentru neîndeplinirea obligaţiei de înregistrare a contractelor/documentelor se aplică sancţiunea prevazută de lege - amendă de la 500 lei la 1.000 lei - pentru persoanele fizice, respectiv amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei - pentru persoanele juridice" - precizează Ioan Mihaiu, director executiv al DGFP Bihor. Pentru relaţii suplimentare, contribuabilii se pot adresa la AFP a municipiului Oradea sau DGFP Bihor, Oradea str. D. Cantemir, nr. 2b, camera 104 şi respectiv 303.