Din 7 septembrie, se pot solicita finanţări nerambursabile - Proiecte pentru împădurirea terenurilor agricole degradate
În perioada 7 - 29 septembrie a.c., se va desfăşura sesiunea de depunere a proiectelor de finanţare în cadrul Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate.
Fondurile alocate acestei sesiuni de depunere a proiectelor în cadrul Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate totalizează 100.250.000 de lei şi provin din Fondul pentru Mediu.
Beneficiarii Programului de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate sunt unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii, judeţe), cât şi asociaţiile de proprietari de terenuri agricole, cu excepţia celor la care cel puţin unul dintre asociaţi este constituit ca operator economic.
În cazul beneficiarilor bihoreni, proiectele se depun la Consiliul Judeţean Bihor, instituţie care are, conform reglementărilor acestui Program, statutul de coordonator. Astfel, coordonatorul (Consiliul Judeţean Bihor) înregistrează şi centralizează dosarele de finanţare primite din partea solicitanţilor din judeţ şi le depune la Administraţia Fondului pentru Mediu (Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 294, Sector 1, cod poştal 060031). Proiectele (dosarele de finanţare) se pot depune personal, de către reprezentantul coordonatorului, sau se pot expedia prin poştă.
Pentru detalii, cei interesaţi au posibilitatea accesării site-ului Administraţiei Fondului pentru Mediu: www.afm.ro. Finanţarea pentru astfel de proiecte este nerambursabilă. Suma maximă care poate fi acordată unui coordonator în cadrul sesiunii de finanţare este de 5 milioane de lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.