Nu se încadrează în categoria operatorii economici care se află în procedură de executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, declaraţi inactivi sau care au intrat în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, cei care au avut decizii de recuperare a ajutorului de stat, precum şi cei care se află în dificultate.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a postat la finele săptămânii trecute, Proiectul de Hotărâre de Guvern prin care se stabilesc condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat către operatorii de transport rutier licenţiati a sumei de 4 eurocenţi din acciza suplimentară de 7 eurocenţi, aplicată începând cu 1 aprilie 2014. Potrivit Comunicatului MFP, procedura de restituire a unei părţi din acciza suplimentară este structurată în două etape. Prima etapă presupune înregistrarea operatorilor economici care doresc să solicite restituirea de acciză, în condiţiile acestui act normativ, în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize. Înregistrarea presupune depunerea, o singură dată, cu ocazia înregistrării, la Autoritatea Rutieră Română (ARR), a unei serii de documente prin care operatorii economici fac dovada eligibilităţii lor şi a vehiculelor pe care le deţin, ARR verificând atât eligibilitatea operatorului economic, cât şi pe cea a vehiculelor pe care le deţine (din punctul de vedere al licenţierii, tonajului, altor condiţii prevăzute de lege). ARR a fost desemnată administrator al schemei ca urmare a faptului că deţine baza de date care include toate informaţiile necesare stabilirii eligibilităţii operatorrilor economici şi a vehiculelor deţinute de aceştia. În cea de-a doua etapă a procedurii, ARR verifică documentele, în sensul corelării informaţiilor dintre cantităţile de motorină menţionate în facturi şi cele pentru care se face solicitarea de restituire. Dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege, ARR emite decizia de restituire, care va fi comunicată atât operatorului economic, cât şi MFP. Cererea de restituire a accizei se depune pentru un trimestru calendaristic, începând cu prima zi a trimestrului următor celui pentru care se solicită restituirea, dar nu mai târziu de an an de la această dată. Reamintim că acciza a fost introdusă la 1 aprilie, iar trimestrul pentru care poate fi solicitată prima restituire începe la 1 iulie. La cererea de restituire, operatorii economici trebuie să anexeze: certificat de înregistrare fiscală; documente din care rezultă că deţin card de gestiune a alimentărilor cu motorină sau, în cazul în care au staţie de alimentare proprie, să dovedească faptul că aceasta este dotată cu dispersor electronic pentru distribuţie; facturile de achiziţie a motorinei; dovada plăţii facturilor prin instrumente de plată bancare. Numărul total estimat al operatorilor economici care urmează să beneficieze de ajutor de stat, prin intermediul acestei scheme, este de 20.114 - operatori economici stabiliţi în România, fără datorii la bugetul de stat, la care se adaugă operatorii economici nerezidenţi. Pentru anul 2014, bugetul alocat acestei scheme de ajutor este de 282,5 milioane lei, cu posibilitatea suplimentării. Reamintim, în închiere, că păerioada de valabilitate a schemei de ajutor de statt este 4 aprilie 2014 - 31 martie 2019.