Conform noilor reglementări, vom plăti un singur tarif pentru înfiinţarea unei firme sau a unei persoane fizice autorizate, fără să mai achităm separat fiecare tip de înregistrare.

Taxe şi tarife diferenţiate

Prin Hotărârea Guvernului nr. 902/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 667 din 24 septembrie, Guvernul a modificat sistemul de taxe şi tarife la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), stabilind că taxarea operaţiunilor de înregistrare se va face în funcţie de tipul solicitării. Noul sistem de taxare la ONRC intră în vigoare la 60 de zile de la publicare, ceea ce înseamnă că se va aplica din 23 noiembrie. Potrivit Notei de fundamentare a HG nr. 902/2012, aceste tarife au fost determinate prin însumarea contravalorii serviciilor prestate pentru un fiecare tip de înregistrare în registrul comerţului. Mai mult decât atât, în taxele unice propuse sunt incluse şi comisioanele pentru operaţiunile efectuate de Oficiile Registrului Comerţului de pe lănga Tribunale pentru alte instituţii. ONRC preciza, la începutul lunii august, într-un comunicat, că "per ansamblu, nu sunt creşteri ale cuantumului taxelor pentru operaţiunile de înregistrare în registrul comerţului".

Înregistrarea unei firme -  250 lei

Concret, actul normativ stabileşte că, din 23 noiembrie, înregistrarea unei persoane juridice în registrul comerţului va costa 250 de lei, operaţiune ce cuprinde autorizarea constituirii, înmatricularea şi autorizarea funcţionării prin declaraţie pe proprie răspundere. În prezent, înregistrarea unei persoane juridice cu un singur asociat şi cererea de autorizare pentru 2 obiecte de activitate costă 244,95 lei, tariful fiind compus din: verificare unicitate sediu - 10 lei; verificare unicitate asociat unic - 10 lei; înmatriculare - 120 lei; obţinere CUI  - 10 lei; certificat constatator conform Legii 359/2006 (2ex.) - 60 lei; transmitere declaraţii către autorităţi - 10 lei; transmitere publicare acte în Monitorul Oficial - 10 lei; obţinere cazier  fiscal - 10 lei; îndrumare prealabilă - 4,95 lei. Înregistrarea în registrul comerţului a unei persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale ori familiale ar urma să fie taxată cu 90 de lei, solicitarea cuprinzând atât înmatricularea, cât şi autorizarea funcţionării prin declaraţie pe proprie răspundere.

Alte tarife percepute

Conform tarifelor actuale, înregistrarea unei PFA este tot de 90 de lei, suma plătită pentru: înmatriculare - 30 lei; obţinere CUI - 10 lei; obţinere cazier fiscal - 10 lei; transmitere declaraţii către autorităţi  - 10 lei; eliberarea certificatului constatator - 30 lei. HG nr. 902/2012 mai prevede că cererile de menţiuni simple (cererea de verificare disponibilitate/rezervare denumire firmă sau cererea de verificarea disponibilitate/rezervare emblemă) vor costa 45 de lei, atât pentru persoanele juridice, PFA, cât şi pentru întreprinderi familiale ori individuale. Aceeaşi taxă de 45 de lei se va percepe şi pentru cererile de depunere şi menţionare acte, cererile de radiere sau cererile de eliberare certificat constatator şi extras de registru. Pentru cererile de menţiuni complexe, cu 2 sau mai multe operaţiuni, depuse de persoanele juridice, taxa va fi de 220 de lei.