Sistemul 2% este un mecanism de transparenţă fiscală prin intermediul căruia contribuabilii persoane fizice pot direcţiona, în fiecare an, 2% din impozitul lor pe venit către o organizaţie neguvernamentală (asociaţie sau fundaţie).

 

Practic, sistemul 2 % oferă contribuabililor persoane fizice posibilitatea de a decide, în mod direct, ce se întâmplă cu impozitele lor. Cei 2 % din valoarea impozitului reţinut pot fi direcţionaţi către o organizaţie neguvernamentală, pentru susţinerea entităţilor nonprofit înfiinţate şi care funcţionează în condiţiile legii. Copiii, educaţia, vârstnicii, şomerii, persoanele bolnave sau cu nevoi speciale, protecţia mediului sau a animalelor, cultura, cercetarea - sunt doar câteva dintre domeniile în care procentul amintit din impozitul fiecăruia dintre noi poate avea cu adevărat impact. Totodată, în acest mod, se contribuie la eficientizarea cheltuirii banului public, aceşti bani rămânând în comunitatea dvs. Potrivit datelor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor, numărul celor care au optat pentru direcţionarea a 2 % din impozitul pe venit către diverse organizaţii neguvernamentale a cunoscut o creştere continuă. Astfel, pentru anul 2006, din numărul total de persoane care au avut capacitatea de a redirecţiona cei 2% din impozitul datorat la stat, au făcut uz de această prevedere 33.000 de persoane, suma totală ridicându-se la 1 milion lei noi; pentru 2007 - 38.000 de persoane, suma totală fiind de 1,4 milioane lei; pentru 2008 - 47.037 de persoane, suma redirecţionată fiind de 2,5 milioane lei.

"În cursul zilei de luni, 17 mai, au fost depuse la ghişeele noastre 8.265 de formulare. În acest an, până la termenul limită menţionat, şi-au exprimat opţiunea de a direcţiona 2 % din impozitul pe venit către o organizaţie neguvernamentală un număr total de 50.826 de contribuabili, din circa 150.000 estimaţi. Urmează, probabil, ca în zilele următoare să primim şi formularele care au fost trimise de către contribuabili prin poştă, cu scrisoare recomandată, condiţia acceptării acestora fiind ca ştampila poştei să fie data de 17 mai" - ne-a declarat domnul Vasile Farc, purtător de cuvânt în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor.