Pe lângă documentele solicitate până acum, contribuabilii trebuie să depună la unităţile fiscale şi copia actului constitutiv.

Un ordin ANAF publicat la finalul săptămânii trecute completează lista documentelor care trebuie depuse de un contribuabil pentru a se înregistra în Registrul Operatorilor Intracomunitari (ROI), pentru a efectua operaţiuni comerciale intracomunitare şi pentru a deţine un cod valid de TVA. Pe lângă documentele solicitate până acum, Formularul 095 - "Cerere de înregistrare în/radiere din Registrul operatorilor intracomunitari", cazierul judiciar al administratorilor şi asociaţilor, contribuabilii trebuie să depună la organele fiscale şi copia actului constitutiv, depus la Oficiul Registrul Comerţului (ORC) în vederea înmatriculării, din care să rezulte repartizarea capitalului social între asociaţi.