Ajutorul se acordă pentru exploataţiile din producţia vegetală şi animalieră care sunt înregistrate în perioada de conversie (de trecere de la agricultura convenţională la agricultura ecologică).

Pentru a obţine sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să completeze şi să depună cererea de solicitare a ajutorului specific la Centrul judeţean APIA pe raza căreia se află exploataţia, însoţită de următoarele documente: copie de pe buletinul/cartea de identitate a titularului, a administratorului sau a împuternicitului; copie de pe certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului/certificatul de înregistrare fiscală, după caz; copie de pe documentele care fac dovada folosinţei terenului; copie de pe fişa de înregistrare în agricultura ecologică a beneficiarului, pentru anul în care solicită ajutorul specific, aprobată de MADR; copie de pe contractul încheiat între beneficiar şi un organism de inspecţie şi certificare, organism acreditat pe teritoriul UE, aprobat de MADR; copie de pe documentul justificativ, care poate fi denumit şi certificat de conformitate/master certificat/certificat de confirmare a conversiei, în care să se menţioneze statutul exploataţiei în conversie anul 1, anul 2, anul 3, cultura, suprafaţa, numărul de animale, numărul de familii de albine. Solicitantul trebuie să prezinte o notificare emisă de către organismul de inspecţie şi certificare, care să ateste că nu a intervenit nici o cauză de încetare ori de desfiinţare a contractului încheiat între beneficiar şi organismul de inspecţie şi certificare, că beneficiarul se află integrat în sistemul de control al organismului respectiv. De asemenea, beneficiarul va prezenta şi: un angajament prin care se obligă să se menţină în sistemul de agricultură ecologică pe o perioada de 5 ani de la data solicitării sprijinului specific şi să aplice în exploataţiile sale regulile şi principiile agriculturii ecologice stabilite în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului; adeverinţa emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit, care atestă că animalele din exploataţie sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi. Beneficiarii care solicită ajutor specific pentru păşuni permanente (păşuni şi fâneţe) şi nu deţin animale crescute în sistem ecologic trebuie să depună copii de pe facturile fiscale, din care să rezulte că livrează furajele în conversie, recoltate de pe păşune, unui crescător de animale înregistrat în sistemul de agricultură ecologică, sau o copie de pe contractul încheiat cu un crescator de animale înregistrat în sistemul de agricultură ecologică pentru utilizarea păşunii respective. Precizăm, în încheiere, că solicitanţii vor putea depune, în perioada 1 septembrie - 15 octombrie, o singură cerere de solicitare a ajutorului specific, fie pentru o exploataţie din producţia vegetală, fie numai pentru una din speciile din producţia animalieră sau numai pentru o exploataţie din apicultură.