Până la finele anului, preschimbarea certificatelor de înmatriculate! După cum se cunoaşte, în şedinţa din 25 iunie, Guvernul a decis, prin Ordonanţă de Urgenţă, prelungirea, până la 31 decembrie 2004, a termenului de preschimbare a certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală de către comercianţi, precum şi a autorizaţiei de funcţionare pentru persoanele fizice şi asociaţiile familiale. Conform prevederilor art.17, alin.(1) din OUG nr.76/2001, republicată, cu modificările ulterioare, comercianţii înmatriculaţi în Registrul Comerţului, anterior datei de 31 mai 2001, erau obligaţi să solicite, până la data de 30 iunie 2004, preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare, conţinând codul unic de înregistrare. De asemenea, termenul de preschimbare a autorizaţiilor administrative emise de primării pentru persoanele fizice şi asociaţiile familiale a fost prelungit tot până la data de 31 decembrie 2004. Societăţi comerciale cu deficienţe denatură formală În ceea ce priveşte situaţia statistică privind societăţile comerciale care au deficienţe de natură formală, prevăzute în Legea 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare, actualizată la data de 10 septembrie 2004, pe baza datelor înscrise la Oficiul Registrului Comerţului Bihor de pe lângă Tribunal, iată cum se prezintă judeţul Bihor: *Societăţi comerciale cu probleme din punct de vedere al valabilităţii mandatelor administratorilor: cu mandat precizat şi expirat - 469 (2,13%); cu mandat neprecizat - 1.854 (8,4%); cu mandat valid - 19.302 (87,49%). Precizăm că totalul societăţilor comerciale înmatriculate (SRL, SA, SCA) este de 22.071. *Societăţi comerciale care au durata expirată: din acelaşi total amintit - numărul firmelor cu durata expirată este 125 (0,57%), respectiv cu durata valabilă - 21.923 (99,33%) *Societăţi comerciale care au durata sediului expirată la aceeaşi dată - 1.063 (4,8%) *Societăţi comerciale care au capitalul social subscris sub limita legală - 35 *Societăţi comerciale care nu au depus situaţiile financiare anuale (bilanţurile anuale) la Registrul Comerţului - 10.431. *Societăţi comerciale care se află în situaţia de dizolvare judiciară - 12.521 *Societăţi comerciale care au solicitat preschimbarea Certificatului de înmatriculare cu cel de înregistrare şi obţinerea Codului Unic de Înregistrare - 11.423. Riscul radierii din registrul Comerţului Numărul total al societăţilor comerciale, persoane fizice şi asociaţii familiale care, până la data de 31 decembrie, sunt obligate prin lege să se prezinte la Oficiul Registrului Comerţului în vederea depunerii documentelor necesare efectuării operaţiunii se ridică la 8.302. Acestora din urmă le reamintim că, potrivit prevederilor legale, certificatele de înmatriculare şi cele de înregistrare fiscală nepreschimbate până la 31 decembrie 2004 se anulează. Astfel, comercianţii persoane fizice şi asociaţiile familiale se radiază din oficiu, din Registrul Comerţului, pe baza încheierii judecătorului delegat, iar comercianţii persoane juridice se dizolvă de drept, intră în lichidare şi se radiază din registrul comerţului. Aşadar, mai sunt 15 săptămâni până la expirarea termenului de preschimbare a certificatelor! Lansăm, în consecinţă, un semnal către toate firmele din judeţul nostru să se prezinte la Oficiul Registrului Comerţului Bihor pentru ca anul 2005 să-i găsească în deplină legalitate!