Examenul trichineloscopic poate fi efectuat la sediul celor 3 circumscripţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din Pieţele Cetate, Rogerius şi Decebal.

"Având în vedere că, în această perioadă a anului, creşte numărul sacrificărilor de porcine pentru consum familial, reamintim obligativitatea cetăţenilor de a solicita efectuarea examenului trichineloscopic" - precizează dr. Sorin Hodişan, director executiv al instituţiei. Pe lângă cele 3 circumscripţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din Pieţele Cetate, Rogerius şi Decebal, orădenii se pot adresa şi personalului sanitar veterinar din cadrul celor două circumscripţii sanitare veterinare de asistenţă, Oradea 1 (Episcopia) şi Oradea 2 (Velenţa). Pentru restul judeţului, cetăţenii pot apela la personalul sanitar veterinar din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din Marghita, Valea lui Mihai, Salonta, Aleşd , Beiuş şi Ştei.  Taxa de examinare este de 7 lei, în zilele de sâmbătă şi duminică tariful fiind dublu. De asemenea, în mediul rural, cetăţenii pot solicita efectuarea examenului trichineloscopic la medicii veterinari de liberă practică concesionari din fiecare comună a judeţului care, fiind privaţi, pot să-şi stabilească propriul tarif. Precizăm că DSVSA a demarat acţiuni de inspecţie şi control la unităţi care produc, depozitează şi comercializează produse alimentare. Astfel, au fost verificate 46 unităţi de profil, ca urmare a deficienţelor fiind aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.000 lei. De asemenea: a fost suspendată temporar, până la remedierea deficienţelor, activitatea unei unităţi; au fost retrase de la comercializare 26 kg semipreparate de cofetărie. "În această perioadă, inspectorii vor intensifica şi controalele privind circulaţia animalelor, prin acţiuni efectuate în trafic pe arterele rutiere sau în locurile cu aglomerări de animale. Până în prezent, au fost efectuate 4 controale, fiind aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2160 lei, în pricipal datorită transportului de animale vii fără documente sanitare veterinare şi cu mijloace auto neautorizate" - a mai precizat directorul executiv al instituţiei.