Ample acţiuni de control al operatorilor economici din sectorul alimentar s-au desfăşurat vineri, 26 martie a.c. Rezultatele verificărilor s-au comunicat ieri, de către conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor.

 

 

Au fost vizate unităţi din Oradea şi Aleşd, Beiuş, Marghita şi Salonta, cu accent pe activitatea operatorilor care desfăşoară activităţi de comercializare a cărnii (carmangerii şi măcelării), a altor produse alimentare (peşte, ouă), în obiectiv fiind şi laboratoarele de patiserie, inclusiv depozitele alimentare. Rezultatele verificărilor: 44 de operatori economici controlaţi, aplicarea a 30 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 11 avertismente şi 19 amenzi în valoare totală de peste 20.600 lei. Totodată, au fost retrase de la consum produse alimentare în valoare de 200 de lei şi a fost emisă o ordonanţă de suspendare a activităţii.