Potrivit noilor prevederi privind sistemul de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale restante, firmele care cer amânarea datoriilor până la cinci ani trebuie să depună la unitatea fiscală un program de redresare financiară şi să prezinte mai multe garanţii.

Plan de redistribuire a datoriilor

Eşalonările la plată se acordă la cererea contribuabililor, pe o perioadă de cel mult cinci ani, pentru obligaţiile administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), înscrise în certificatul de atestare fiscală. Pot beneficia de eşalonări la plată atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice, indiferent de modul de organizare. Planul de redistribuire a datoriilor se solicită de către contribuabili în baza unei cereri depuse la registratura unităţii fiscale competente sau comunicată prin poştă, cu confirmare de primire. Cererea va fi însoţită de documentele solicitate de Fisc, care va elibera, din oficiu, un certificat de atestare fiscală privind obligaţiile fiscale exigibile existente la sold la data eliberării, pe care îl va comunica contribuabilului. Cererea va fi soluţionată de unitatea fiscală în termen de 60 de zile de la data înregistrării. Pentru acordarea unei eşalonări la plată, contribuabilii trebuie: să aibă depuse toate declaraţiile, potrivit vectorului fiscal; să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi să aibă capacitatea financiară de plată pe perioada de eşalonare; să aibă constituită garanţia potrivit dispoziţiilor legale.

Acord de principiu

Potrivit noilor norme, nu se acordă eşalonări la plată pentru obligaţii fiscale în sumă totală de 500 de lei în cazul persoanelor fizice şi 1.500 de lei în cazul persoanelor juridice. După analizarea cererii şi a documentaţiei aferente, unitratea fiscală emite fie o decizie de respingere, fie un acord de principiu. În termen de 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu, contribuabilii trebuie să constituie garanţii care trebuie să acopere sumele eşalonate, dobânzile datorate pe perioada eşalonării, plus un procent de până la 40% din sumele eşalonate, în funcţie de perioada de eşalonare. Pentru obligaţiile fiscale eşalonate de până la 5.000 de lei în cazul persoanelor fizice, respectiv 20.000 de lei în cazul persoanelor juridice, nu este necesară constituirea de garanţii. Normele la OUG nr. 29/2011 mai precizează că, pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, se datorează şi se calculează dobânzi la nivelul de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere. Precizăm, în încheiere, că pierderea valabilităţii eşalonării atrage începerea sau continuarea, după caz, a executării silite pentru întreaga sumă nestinsă.