Comisia pentru agricultură a Parlamentului European a făcut apel la măsuri urgente pentru reducerea la jumătate a risipei alimentare în UE până în 2025.

Potrivit rezoluţiei adoptate săptămâna trecută, aproape 50% din alimente sunt risipite în fiecare an în gospodăriile şi supermarketurile din UE, în timp ce 79 de milioane de cetăţeni comunitari trăiesc sub pragul sărăciei, iar 16 milioane depind de ajutorul alimentar din partea organizaţiilor caritabile. În acest context, Comisia pentru agricultură face apel la măsuri la nivel european şi naţional pentru îmbunătăţirea eficienţei lanţului alimentar, sector cu sector, spre exemplu prin promovarea legăturilor directe între producători şi consumatori şi prin abordarea urgentă a problemei risipei. Pentru a se evita situaţiile în care alimentele sunt puse la vânzare de retaileri prea aproape de data de expirare, crescând astfel potenţialul de a fi aruncate, dubla etichetare ar putea fi introdusă pentru a se arăta data până la care alimentele pot fi vândute ("a se vinde până la...") şi data până la care pot fi consumate ("a se consuma până la..."), se mai precizează în rezoluţie. Rezolutia va fi supusă votului în plenul Parlamentului în cadrul sesiunii din 12-15 decembrie de la Strasbourg.