Modificarea Codului de procedura fiscală prin OG nr. 16/2012, publicată recent în Monitorul Oficial, introduce noi reguli în ceea ce priveşte executarea silită a obligaţiilor fiscale.

Mai precis, actul  normativ introduce un nou articol în Codul de procedură fiscală, art. 1481, care reglementează o situaţie alternativă în care executarea silită a obligaţiilor individualizate într-un act administrativ fiscal contestat nu poate începe sau se suspenda. Concret, potrivit noilor prevederi, executarea silită a obligaţiei stabilite printr-un act administrativ contestat nu începe sau se suspendă dacă contribuabilul depune o scrisoare de garanţie bancară la nivelul obligaţiilor fiscale contestate.   Ordonanţa precizează că valabilitatea scrisorii de garanţie bancară trebuie să fie de minimum 6 luni de la data emiterii. Totodată,  OG nr. 16/2012 reglementează reguli procedurale pentru incidentele care pot să apară în perioada de valabilitate a garanţiei.  Astfel, noul act normativ stabileşte că, în situaţia în care, pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie bancară, contestaţia este respinsă, în totalitate sau în parte, unitatea fiscală execută garanţia în ultima zi de valabilitate a acesteia dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: contribuabilul nu plăteşte obligaţiile fiscale pentru care s-a respins contestaţia; contribuabilul nu depune o nouă scrisoare de garanţie bancară; instanţa judecătorească nu a dispus, prin hotărâre executorie, suspendarea executării actului administrativ fiscal potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. De asemenea,  scrisoarea de garanţie bancară rămâne fără obiect în următoarele situaţii: contestaţia a fost admisă, în totalitate; instanţa judecătorească admite, prin hotărâre executorie, cererea contribuabilului de suspendare a executării actului administrativ fiscal. Codul de procedura fiscală a fost modificat prin OG nr. 16/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 618, din 28 august 2012 şi a intrat în vigoare la în 3 zile de la data publicarii, şi anume ieri, 31 august.