Experţii contabili şi-au recâştigat dreptul de a presta lucrări cu caracter fiscal
Unul dintre obiectivele principale ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) este menţinerea şi reîntregirea profesiei contabile aşa cum a fost ea reglementată încă din anul 1994 prin O.G. 65/1994 şi cum se exercită şi în celelalte ţări ale UE.
Pentru cunoaşterea de către cei interesaţi despre ce este vorba, arătăm că: în anul 1999, prin abrogarea prevederilor art. 6 lit. c, din O.G. 65/1994, experţilor contabili li s-a anulat dreptul de a efectua lucrări de audit financiar; în anul 2001, prin abrogarea prevederilor art. 6 lit. e din O.G. 65/1994, experţilor contabili li s-a anulat dreptul de a executa lucrări cu caracter fiscal.
Conducerea CECCAR a acţionat constant, profesional şi transparent pentru reîntregirea profesiei şi a drepturilor experţilor contabili, iar ca urmare a demersurilor sale, prin Hotărârea nr. 1828/2009 a Curţii de Apel Bucureşti s-au recunoscut drepturile legale ale experţilor contabili de a presta lucrări cu caracter fiscal, inclusiv consultanţă fiscală, obligând Camera Consultanţilor Fiscali să reglementeze distinct, în cadrul Regulamentului de organizare şi funcţionare, situaţia legală de excepţie a experţilor contabili, în sensul recunoaşterii drepturilor legale de consultant fiscal.
În prezent, se află în curs de soluţionare şi redobândirea celorlalte drepturi confiscate experţilor contabili prin diverse ordonanţe (executarea lucrărilor de audit, lichidări etc.). În concluzie, reamintim experţilor contabili că în temeiul OG 65/1994, republicată, a ROF-ului CECCAR, a Hotărârii Consiliul Superior al CECCAR nr. 115/2008 ei pot să practice în continuare, în mod obişnuit, consultanţă fiscală pentru clienţii lor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.