Exploatarea pajiştilor, reglementată prin lege
Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei, Legea nr. 214 din 15 noiembrie pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor susţine demersurile asociaţiilor crescătorilor de bovine, ovine şi caprine, producători de carne şi lapte pentru obţinerea unei producţii animaliere eficiente, cu respectarea condiţiilor agricole şi de mediu.
În opinia reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, noua lege urmăreşte, creşterea şi eficientizarea producţiei zootehnice, dar şi modalităţi prin care se poate mări gradul de absorbţie al fondurilor comunitare în sprijinul fermierilor crescători de animale. Concret, autoritatea administraţiei publice locale are obligaţia de a organiza serviciul public pentru menţinerea, întreţinerea şi utilizarea pajiştilor aflate în domeniul public şi privat al unităţilor administrativ-teritoriale. Pentru punerea în valoare şi folosirea optimă a pajiştilor, consiliile locale, în baza cererilor organizaţiilor şi asociaţiilor locale ale crescătorilor de animale, legal constituite, scot la licitaţie concesionarea suprafeţelor de pajişti, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru o perioadă de minimum 10 ani şi o încărcătură optimă de animale pe hectar, dar nu mai mică de 0,3 UVM/ha. Oficialii ministerului susţin, de asemenea, că legea vizează păstrarea suprafeţelor de pajişti declarate de România ca existente în anul de referinţă, care trebuie în continuare utilizate pentru creşterea animalelor şi producerea de furaje, fiind catalogate ca bunuri de interes naţional.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.