Exploataţiile agricole - sursa performanţei productive şi a profitului în agricultură
Fărâmiţarea excesivă a terenurilor agricole şi dispersia exagerată a efectivelor de animale în teritoriu a creat (începând cu anul 1990), creează şi poate crea mari greutăţi în procesele de producţie, preluarea, prelucrarea şi valorificare a producţiilor agricole. Astfel, în Bihor, la finele lunii octombrie 2003, suprafaţa medie de teren arabil pe exploataţie era de 2,45 ha, iar încărcătura medie pe exploataţie în zootehnie reprezenta 2,4 bovine, 3,7 porcine, 17,5 ovine şi 24 păsări.
Un asemenea mod de exploatare a suprafeţelor agricole şi a efectivelor de animale nu poate genera performanţă productivă şi, cu atât mai puţin, profit. Consecinţa: a influenţat decisiv realizarea unor producţii totale şi medii care se situează cu mult sub potenţialul productiv de care dispune, la această dată, agricultura bihoreană şi a contribuit negativ la valorificarea producţiei agricole, în sensul că, mai puţin de jumătate din producţiile fizice obţinute au fost valorificate prin agenţi economici specializaţi, restul producţiilor agricole găsindu-şi desfacere pe piaţa liberă sau rămânând la producătorii agricoli, pentru consumul familial.
Într-un asemenea context şi în deplină concordanţă cu cerinţele şi standardele de performanţă productivă, impuse de necesitatea obiectivă a integrării agriculturii în piaţa europeană, se poate contura prioritatea priorităţilor agriculturii bihorene: înfiinţarea, consolidarea şi dezvoltarea exploataţiilor agricole capabile de performanţă productivă şi profit.
Refacerea exploataţiilor agricole la dimensiuni care să asigure exploatarea eficientă şi pragmatică a terenurilor agricole şi a efectivelor de animale necesită un imens efort financiar şi o nouă mentalitate a producătorilor agricoli, prin care agricultura să fie tratată în exclusivitate ca o afacere performantă şi profitabilă.
Suntem obligaţi a recunoaşte faptul că resursele financiare de care dispune bugetul de stat pentru susţinerea agriculturii sunt limitate, iar mentalitatea majorităţii producătorilor agricoli reprezintă cea mai dificilă problemă ce trebuie soluţionată până în anul 2007.
Asociaţiile profesionale şi noi resurse financiare
O asemenea stare de fapt, scoate în evidenţă şi alte priorităţi: asociaţiile profesionale şi creşterea continuă a capacităţii producătorilor agricoli de a întocmi şi susţine proiecte de accesare a fondurilor comunitare, elemente definitorii pentru accederea la noi resurse financiare şi de formare a noii mentalităţi de fermier, ambele deschizând noi perspective agriculturii bihorene.
Totodată, cunoscând realităţile legate de nivelul productiv al agriculturii şi de gradul de pregătire al producătorilor agricoli, se impune a sublinia că, în acest moment şi în perioada care ne desparte de scadenţa integrării europene, locul şi rolul specialiştilor agricoli trebuie să fie unul determinant, în special al celor din structura MAPAM, ANCA, ASAS şi Universităţile de ştiinţe agricole, deoarece sprijinul bugetar şi comunitar, consultanţa şi cercetarea agricolă reprezintă elementele cheie ale procesului de înfiinţare, consolidare şi dezvoltare a exploataţiilor agricole, indispensabile performanţei productive şi a profitului în agricultură.
Scopul şi sensul oricăror activităţi profesionale ale specialiştilor agricoli, la care am făcut referire, sunt acelea de a împiedica risipirea resurselor bugetare şi comunitare destinate agriculturii, iar raţiunea existenţei lor, ca specialişti, trebuie să se constituie în factorul mobilizator al producătorilor agricoli individuali, în procesul de definire şi materializare a asocierii în agricultură.
Un alt mod de abordare al proprietăţilor agriculturii bihorene ar echivala cu "punerea căruţei înaintea cailor", fapt ce ar bloca, definitiv şi ireversibil, drumul spre integrarea europeană.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.