România a încasat aproape 873 de milioane de euro din exporturile de cereale, în perioada ianuarie - noiembrie 2011, peste 88% din suma totală, respectiv 774,5 milioane de euro, provenind doar din vânzarea grâului şi porumbului.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cantitatea totală de cereale plasată pe pieţele externe a totalizat 4,155 milioane de tone, din care aproape 3,4 milioane de tone au fost grâu şi porumb. Comparativ cu perioada similară din 2010, exporturile de cereale au fost mai mici cu 13,6 procente la 11 luni, în timp ce încasările au crescut cu 12,2 procente datorită preţurilor mondiale de export mai bune în 2011, decât în anul precedent.