*În Bihor, 16 ATM-uri aparţinând BCR stau la dispoziţia clienţilor Banca Comercială Română (BCR) a încheiat, recent, peste 100 de convenţii de plată a facturilor de la bancomate cu cardurile emise de BCR pentru o serie de furnizori de servicii şi utilităţi de interes naţional sau local. Printre societăţile cu care au fost semnate convenţii de plată a facturilor direct de la ATM-urile băncii, la nivel naţional sau central, se numără Mobifon SA, Telemobil, Apa Nova Bucureşti, ArtTelecom, Orange, Omniasig, RomTelecom, iar la nivel local - Electrica, Distrigaz Nord şi Distrigaz Sud. Serviciul de plată a facturilor către furnizorii de utilităţi la ATM-urile BCR - Sucursala judeţeană Bihor Oradea - este operaţional pentru următorii furnizori: SC Mobifon SA - Conex, SC Telemobil SA -ZAPP Mobile, Orange Romania SA şi Romtelecom SA. Claudia Benţe, manager relaţii corporate din cadrul sucursalei BCR Oradea, ne-a declarat: "Un avantaj al utilizării ATM pentru plata facturilor îl constituie faptul că un posesor de card poate achita, în baza aceleiaşi convenţii, şi facturile pentru alte persoane, membri de familie sau prieteni, chiar dacă locuiesc în altă localitate. De asemenea, deţinătorul de card autorizat poate efectua plăţile de la orice ATM al BCR din oricare localitate, alta decât cea de reşedinţă, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Tot prin ATM, posesorii de card îşi pot plăti ratele la creditele acordate de BCR, îşi pot alimenta conturile de disponibilităţi la vedere şi se pot face transferuri între conturile de carduri BCR şi contul de card virtual sau îşi pot încărca oricând cartelele de telefonie mobilă." În prezent, în Oradea există 8 ATM-uri, în diferite zone. În judeţul Bihor există două ATM-uri în oraşele Aleşd, Marghita şi Ştei, câte unul în oraşele Beiuş şi Salonta. La nivel naţional, BCR a semnat cu posesorii de carduri emise de bancă circa 17.000 de convenţii de plată a facturilor de la ATM (Automatic Teller Machine). Clienţii băncii au optat pentru un număr de 35.000 de facilităţi de plată. BCR deţine, în ţară, peste 700 de ATM-uri, respectiv o cotă de 30% din piaţa de profil, fiind singura bancă din România care are bancomate montate în toate municipiile. În ultimul an, banca a instalat 180 de noi aparate. Totodată, BCR deţine peste 2.700 de POS (Point Of Sales - terminale electronice de plată) instalate exclusiv la comercianţi.