Fermierii bihoreni pot vizita Integra 2011
Integra 2011 reprezintă ocazia ideală pentru găsirea soluţiilor uşoare şi competitive de finanţare, consultanţă şi ofertă tehnică adecvate necesităţilor fermierilor.
În urmă cu un an, Direcţia pentru Agricultură Bihor a organizat, pentru fermierii din judeţ, o vizită la târgul expoziţional, organizat la Arad, unde fermierii au putut analiza performanţele unor utilaje şi maşini agricole de ultimă generaţie fiind, astfel, informaţi şi în ceea ce priveşte posibilitatea accesării unor surse de finanţare în vederea achiziţionării exponatelor. Acţiunea a fost considerată ca una benefică, atât din punctul de vedere al reprezentanţilor DADR Bihor, cât şi cel al participanţilor. "Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să viziteze si în acest an expoziţia de la Arad, am hotarât să continuăm tradiţia. Concret, la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă 22 ianuarie, Direcţia pentru Agricultură Bihor organizează o vizită la această expoziţie, costurile de transport, precum şi o masă, fiind asigurate de către organizatori" - ne-a precizat dr.ing. Nicolae Hodişan, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Bihor. Cei interesaţi sunt rugaţi să sune la Direcţia pentru Agricultură Bihor telefon 0259.416.722, interior 105, persoană de contact ing. Dan Antim. Ultima zi pentru înscrieri este azi, 19 ianuarie, ora 16.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.