Finalizarea unui proiect de anvergură Supravegherea inundaţiilor, folosind date satelitare
În perioada 23-25 iunie 2006, la Băile Felix a avut loc workshopul final din cadrul proiectului NATO-Ştiinţa pentru Pace: "Supravegherea inundaţiilor periculoase din România şi Ungaria folosind date satelitare". La eveniment au participat specialişti din România, Ungaria, Statele Unite ale Americii şi Canada, reprezentanţi ai instituţiilor implicate în realizarea acestui proiect.
În acest context sau prezentat rezultatele şi opiniile în legătură cu implementarea proiectului. D-nul dr. Jiri Marsalek, expert NATO, a făcut referiri la raportul final, asupra rezultatelor şi a ţinut să mulţumească partenerilor români pentru implicarea şi devotamentul arătat. Proiectul a fost realizat în cadrul Programului NATO "Ştiinţa pentru Pace" şi s-a bazat pe cooperarea între specialiştii din România, Ungaria şi Statele Unite ale Americii. Instituţiile implicate : Administraţia Naţională de Meteorologie, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Administraţia Naţională "Apele Romane" - Direcţia Apelor Crişuri Oradea, Institutul Meteorologic Maghiar, Centrul de Cercetări pentru Resurse de Ape Vituki-Ungaria , Direcţia de Ape Koros şi Observatorul de Inundaţii Dartmouth-SUA. În cadrul proiectului s-a urmărit îmbunătăţirea sistemului de avertizare şi gestiune a inundaţiilor de la nivel local şi regional în zona transfrontalieră Crişul Alb - Crişul Negru - Koros, utilizând date satelitare, modele hidrologice şi hidraulice şi tehnici de sisteme informaţionale geografice. Finanţarea, din fondurile programului NATO-Ştiinţa pentru Pace, a fost destinată să intensifice colaborarea ştiinţifică şi tehnică dintre ţările membre şi cele asociate NATO, fiind singurul proiect selectat din alte 14 la competiţia din anul 2001.
Informaţiile referitoare la observarea şi evoluţia inundaţiilor obţinute de la sateliţii europeni şi americani, cu ajutorul metodelor şi tehnicilor moderne de prelucare şi modelare a datelor, implementate prin cooperare şi transfer tehnologic, contribuie la o determinare mai precisă a zonelor cu risc de inundaţii. În cadrul proiectului a fost dezvoltat un sistem de gestiune a viiturilor şi inundaţiilor periculoase produse pe bazinele hidrografice ale răurilor Crişul Alb, Crişul Negru şi Koros (după unirea celor două Crişuri, pe teritoriul Ungariei), care adaugă sistemului utilizat până în prezent un sistem integrat de prognoză şi o componentă spaţială bazată pe tehnici de teledetecţie şi Sisteme Informaţionale Geografice.
Implementarea acestui sistem oferă factorilor de decizie, implicaţi în activităţile de gestiune a situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, informaţiile necesare pentru o mai bună fundamentare a măsurilor de prevenire şi intervenţie în timp real, în vederea evitării pierderii de vieţi omeneşti şi reducerii pagubelor produse de inundaţii. Acest nou sistem oferă instituţiilor din România şi Ungaria (Direcţii de Ape, Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţie locală), implicate în supravegherea şi gestiunea riscurilor la inundaţii în bazinele hidrografice menţionate, accesul on-line la produse de prognoza hidrologică şi la o bază de date spaţială prin intermediul unei interfeţe web intuitive şi uşor de utilizat.
În final, la Serviciul hidrologic al Direcţie Apelor Crişuri, participanţii au avut ocazia să asiste la o demonstraţie a sistemului on-line de supraveghere a inundaţiilor, bazat pe tehnici avansate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.