În ultima zi a lucrărilor conferinţei internaţionale, organizată la Oradea şi care are ca temă "Cooperarea transfrontalieră româno-maghiară din perspectiva integrării României în U.E.", au fost abordate problematici curente cu care se confruntă agenţii economici. Organizatorii manifestării, FinMedia, prin departamentul ?Conferinţele Piaţa Financiară? Bucureşti, au supus atenţiei participanţilor teme de interes, problematica fiind abordată pe mai multe domenii. Lucrările conferinţei s-au axat pe trei secţiuni: drept societar şi dreptul muncii, contabilitate şi fiscalitate. În acest context, au fost prezentate de specialişti cele mai noi reglementări în domeniile amintite, dar şi speţele cu care s-au confruntat aceştia pe parcursul experienţei lor. La secţiunea drept societar, au fost prezentate reglementările relevante în materia regularizării situaţiei juridice a societăţilor comerciale şi care sunt consecinţele neoperării în timp a măsurilor ce se impun. La acest capitol au mai fost amintite aspectele legale ale recuperării creanţelor şi ale regimului creditorilor. De asemenea, agenţilor economici li s-au prezentat noile modificări aduse procedurii de înmatriculare a comercianţilor. În acelaşi context, cei prezenţi au fost atenţionaţi că la 30 decembrie expiră termenul limită pentru preschimbarea certificatului de înmatriculare şi a celui de înregistrare fiscală, în caz contrar riscând radierea societăţii. O altă secţiune căreia i s-a acordat o atenţie deosebită a fost cea care priveşte fiscalitatea în vigoare, prezentându-se diversele aspecte controversate în aplicarea Codului Fiscal.