O nouă misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Uniunii Europene şi Băncii Mondiale se află în România pentru evaluarea politicilor bugetare.

Reamintim că pe 29 septembrie, Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat a doua evaluare a acordului de tip preventiv, punând la dispoziţia României o nouă tranşă în valoare de aproximativ 480 de milioane de euro.  Aceasta este a treia tranşă pe care FMI a pus-o la dispoziţia României, pentru cazuri de urgenţă, prima fiind de 67 milioane euro, iar a doua de circa 475 milioane de euro. Noul acord cu FMI va dura 24 de luni, urmând să se deruleze concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, precum şi cu un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială.