Fonduri deblocate pentru IMM-uri: - Şapte programe vor fi finanţate în acest an
Programele implementate de minister și finanțate din bugetul de stat pentru înființarea sau dezvoltarea de noi IMM-uri sunt următoarele: Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rândul tinerilor și facilitatea accesului la finanțare START. Programul START vizează facilitarea accesului la finanţare a tinerilor întreprinzători. Prin acest program sunt acordate alocaţii financiare nerambursabile de maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 125.000 lei/beneficiar; Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri - SRL-D. Programul SRL-D (Societate cu Răspundere Limitată - Debutant) vizează acordarea de sprijin oricărui cetățean român care doreşte să își deschidă o afacere (şi care nu a mai avut una până acum), prin acordarea unui credit nerambursabil reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanţare; Programul de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață - Comerţ. Prin acest program, beneficiarii eligibili primesc o valoare a alocației financiare nerambursabile (AFN) de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de 135.000 lei/beneficiar.
De asemenea, mai beneficiază de finanţare: Programul național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM-urilor - Femeia Manager. Prin Program se finanţează implementarea celor mai bune Planuri de Afaceri depuse de femeile antreprenor. Valoarea alocaţiei financiare nerambursabile este de maxim 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA) şi nu poate depăşi suma de 41.500 lei/beneficiar; Programul național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri. Contravaloarea alocaţiei de la bugetul Programului pentru construcţia şi/sau renovarea/reabilitarea şi amenajarea fiecărei noi locaţii care va fi inclusă în Program cu destinaţia de incubator de afaceri este de maximum 500.000 lei şi de maximum 200.000 lei pentru reabilitarea/renovarea şi reamenajarea clădirii incubatorului la începutul fiecarui nou ciclu de incubare; Programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului care, în anul 2015, urmăreşte organizarea a opt Târguri Regionale pentru Artizanat şi Meşteşuguri; Programul de dezvoltare antreprenorială UNCTAD/ EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii care este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor implementat de către Ministerul Energiei, IMM si Mediului de Afaceri (MEIMMMA).
Potrivit procedurilor, etapele de implementare până la plata beneficiarilor durează minimum șase luni, acestea fiind următoarele: înscriere solicitanți, depunere documente, verificare administrativă și de eligibilitate, semnare contracte de finanțare, efectuare cheltuieli, depunere deconturi, certificare cheltuieli. Astfel, beneficiarii se prezintă la decont începând cu luna octombrie, plățile efectuându-se în perioada octombrie -15 decembrie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.