Bugetul total maxim al subvenţiei pe perioada de implementare a programului 2011-2013 este de 165.000 mii lei. Pentru anul 2011, plafonul garanţiilor alocate se ridică la 400.000 de lei.

Valoare maximă 125.000 lei/an

Actul normativ reglementează modul de acordare a facilităţilor aferente unei linii de credit, în valoare maximă de 125.000 lei//an pentru un IMM, cu dobânda parţial subvenţionată şi, după caz, cu garantarea creditului de către stat. Astfel, statul va sprijini accesul IMM-urilor la obţinerea de finanţări pentru a suplini nevoile de lichiditate, circa 4.000 de IMM-uri putând intra în Programul Mihail Kogălniceanu. Dobânda aferentă liniei de credit prevăzută în program se calculează de la data utilizării şi până la rambursarea integrală a creditului şi se plăteşte lunar astfel: maxim 70% din dobânda calculată, dar nu mai mult de 6,5% pe an din soldul sumelor utilizate din linia de credit acordată, se achită instituţiei de credit finanţatoare de către Ministerul Economiei, prin Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, în limita sumelor aprobate anual cu această destinatie; minim 30% din dobânda calculată de instituţia de credit finanţatoare se achită lunar acesteia de către beneficiarul programului.

Înscrierea în program

Înscrierea în program şi solicitarea acordului de principiu pentru subvenţionarea dobânzii se fac on-line pe site-ul www.aippimm.ro, urmând ca solicitările pentru înscrierea în program să fie analizate şi selectate în limita bugetului alocat programului, în ordinea înscrierii în acesta. Solicitantul trebuie să completeze on-line formularul de înscriere în program. Aplicaţia software va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării, cu numărul de înregistrare obţinut şi cu datele corespunzătoare, completate de către acesta. Agenţia va întocmi listele cu IMM-urile eligibile în program şi le va transmite instituţiilor de credit finanţatoare, urmând ca pe site-ul Agenţiei să se publice lista cu băncile partenere care au fost selectate în vederea acordării liniilor de credit pentru beneficiarii eligibili.

Condiţii pentru intrarea în Program

Conform OUG nr. 60/2011, pentru a putea intra în program, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: societatea comercială să aibă minim doi ani de funcţionare, să nu fie în procedură de insolvenţă; să prezinte garanţii colaterale de până la 40%, celelalte de 60% fiind asigurate prin garanţii de stat; să nu fie în dificultate conform Directivelor europene; să nu fie emisă o decizie de recuperare a ajutorului de stat; să nu se afle în litigiu cu Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei sau cu instituţia de credit unde doreşte să ia un credit; să nu figureze cu credite restante în centrala riscurilor bancare şi să nu figureze cu incidente majore cu cecuri şi bilete la ordin în centrala incidentelor de plăţi. Potrivit Ordonanţei, sumele trase din linia de credit pot fi utilizate numai pentru: aprovizionare, producţie, desfacere;  executarea de lucrări şi/sau prestarea de servicii; constituirea, prelucrarea, valorificarea stocurilor; alte tipuri de cheltuieli necesare desfăşurării activităţii curente; cheltuieli cu salariile, plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat; alte costuri de operare.