Obiectivul general al acestei măsuri este creşterea competitivităţii întreprinderilor de procesare agroalimentare şi forestiere.

 

Beneficiari şi activităţi eligibile
Printre beneficiarii eligibili se numără: persoanele fizice autorizate (PFA) şi persoanele juridice înregistrate în baza legislaţiei din România ca microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mjilocii, alte întreprinderi care au mai puţin de 750 de angajaţi sau cu o cifră de afaceri care nu depăşeşte 200 de milioane de euro; cooperativele agricole de procesare a produselor agricole; societăţile cooperative de valorificare; asociaţiile familiale; grupurile de producători care au ca scop comercializatrea în comun a produselor agriocole şi silvice şi care sunt fie societăţi comerciale, fie cooperative de procesare a produselor agricole.


Activităţi eligibile
Prin Măsura 123, fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor pentru investiţii în active corporale: construcţiile noi şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru procesul de producţie sau pentru depozitarea produselor; achiziţionarea în leasing de noi utilaje, instalaţii, echipamente, noi mijloace de transport specializate, necesare activităţii de producţie. În ceea ce priveşte investiţiile în active necorporale, fondurile nerambursabile vor fi acordate pentru: organizarea şi implementarea sistemelor de management a calităţii şi de siguranţă alimentară; cumpărarea de tehnologiii (know-how), achiziţionarea de patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului; costuri generale (taxe pentru ingineri, studii de fezabilitate etc); achiziţionarea de soft-ware.


Valoarea finanţării
Cuantumurile sprijinului şi plafoanele maxime ale cofinanţării publice pentru un proiect sunt următoarele: pentru microîntreprinderi şi IMM-uri - 50 % din valoarea eligibilă a investiţiei, plafonul maxim al sprijinului pentru un proiect fiind de 2 milioane de euro; pentru investiţiile care aparţin unei forme asociative şi care servesc membrii ei, cuantumul prijinului este de 50% din valoarea eligibilă a investiţiei, iar plafonul maxim al sprijinului pentru un proiect este de 3 milioane de euro; pentru alte întreprinderi, cuntumul sprijinului este de 25% din valoarea eligibilă a proiectului, plafonul maxim pentru un proiect fiind de 2 milioane de euro. "Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin Măsura 123 este de 5.000 de euro, sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului. Un ultim aspect: depunerea proiectelor se face în perioada 01-30 iunie, la sediul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Bihor" - ne-a precizat directorul coordonator al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, dr. ing. Nicolae Hodişan.