Fermierii au la dispozitie 150 de milioane de euro şi pot depune cererile în perioada  20 mai - 18 iulie 2014 pentru finanțarea investițiilor de modernizare a exploataţiilor agricole şi fermelor de familie.

Prima sesiune de depunere a cererilor prin PNDR 2014-2020 a fost lansată pe 20 mai cu Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole". Din cele 150 de milioane de euro, 35 milioane de euro vor fi destinate fermelor de familie (din totalul sumei, un procent de 50% este alocat fermelor vegetale şi 50% fermelor zootehnice), alte 15 milioane euro fiind alocate integral pentru îndeplinirea standardelor în sectorul zootehnic. Pentru exploatațiile agricole este disponibilă o alocare de 100 milioane euro (din totalul sumei, un procent de 50% este alocat fermelor vegetale şi 50% pentru fermele zootehnice). În cazul proiectelor de investiții în exploatații agricole, în funcție de prioritățile politicii agricole, s-a realizat o departajare foarte clară între investițiile în achizițiile de utilaje și cele în construirea sau modernizarea spațiilor destinate producției agricole. Astfel, fermierii care doresc să realizeze investiții în sectorul vegetal prin achiziții de utilaje au la dispoziție o alocare de 40.000.000 euro, iar pentru construcții - montaj, de 10.000.000 euro. Pentru sectorul zootehnic, fermierii au la dispoziție pentru achiziții de utilaje o alocare de 10.000.000 euro, iar pentru construcții - montaj, de 40.000.000 euro. Prin Măsura 121 valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 125.000 de euro pentru dezvoltarea fermelor de familie. Pentru marile ferme din sectorul zootehnic, valoarea maximă eligibilă este de 2.000.000 de euro pentru un proiect de investiții privind construcţii-montaj și de 1.000.000 de euro pentru unul privind achiziția de utilaje și echipamente. Investițiile din sectorul vegetal vor beneficia de o valoarea maximă eligibilă de 1.000.000 euro pentru un proiect privind construcţii-montaj și de maximum 700.000 euro pentru unul de achiziție de utilaje și echipamente. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 2.000.000 de euro pentru investiții privind îndeplinirea standardelor. Depunerea proiectelor se face, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului (publicat pe pagina de internet a APDRP - www.apdrp.ro), la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP în intervalul orar 09:00 - 14:00 (pentru fermele de familie) și on-line pe www.apdrp.ro. Termenul limită de depunere a tuturor proiectelor este 18 iulie 2014, ora 12:00. Sesiunea pentru Măsura 121 din perioada 20 mai - 18 iulie 2014 se desfășoară după criteriile Programului Național de Dezvoltare Rurală 2013, iar finanțarea se realizează din fondurile alocate perioadei de programare 2014 - 2020, în conformitate cu prevederile tranzitorii din Regulamentul european nr. 1310/ 2013, art. 3, prin care se fac precizări legate de posibilitatea organizării unor astfel de sesiuni înainte de aprobarea noului PNDR.

Reamintim că Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole" se încadrează în Axa I - „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic" şi are ca obiectiv general creşterea competitivităţii sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane şi a factorilor de producţie şi îndeplinirea standardelor naţionale şi comunitare. Măsura 121 are corespondent în Măsura 4 „Investiții în active fizice", Submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole" din cadrul PNDR 2020.