Furnizarea energiei electrice. ANRE propune pentru clienţii casnici finali - Perioadă de facturare lunară
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a publicat un proiect de Regulament de furnizare a energiei electrice la clienţii finali care prevede o perioadă de facturare lunară pentru clienţi casnici şi pentru cei preluaţi de către furnizorul de ultimă instanţă.
Alte prevederi care sunt stabilite prin acest regulament vizează formula de calcul al preţului de furnizare a energiei electrice, cu defalcarea componentelor, iar în cazul clienţilor vulnerabili, eşalonarea la plată a facturii, la cererea acestora, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi.
Proiectul de Regulament propune, de asemenea, introducerea noţiunii de client activ cu detalierea drepturilor, obligaţiilor, modului de certificare şi de vânzare a energiei electrice produse, regulilor de comercializare a energiei electrice pentru aceşti clienţi.
Potrivit documentului citat de Agerpres, în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta, la cererea clientului, este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de clientul final, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura.
Proiectul prevede şi actualizarea elementelor obligatorii care trebuie conţinute într-un contract de furnizare încheiat de un furnizor cu un client final, introducerea şi actualizarea conţinutului minim al tuturor facturilor de energie electrică, respectiv informaţiile obligatorii a fi incluse de furnizori în acestea precum şi detalierea şi actualizarea modalităţilor de soluţionare de către furnizor a plângerilor privind facturarea.
„Clientul nu este obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluţionarea plângerii, iar furnizorul este obligat să analizeze plângerea clientului referitoare la factura emisă indiferent dacă factura a fost sau nu achitată şi să transmită acestuia rezultatul analizei efectuate, în termenele prevăzute în Standardul de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, în vigoare", subliniază ANRE.
Potrivit Autorităţii, proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali (Proiect de Regulament), supus consultării publice, stabileşte cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a energiei electrice la locurile de consum ale clienţilor finali. Prevederile regulamentului se aplică atât clienţilor finali, cât şi furnizorilor de energie electrică, operatorilor de distribuţie a energiei electrice şi operatorului de transport şi de sistem.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.