Gala antreprenoriatului feminin: Conferinţa finală AntreES
Anul trecut debuta la Oradea, sub egida Facultăţii de Ştiinţe Economice, un proiect de anduranţă destinat pregătirii femeilor pentru afaceri. Ieri în Aula Magna a Universităţii din Oradea a avut loc reuniunea finală a partenerilor în proiect, urmată de o serie de activităţi care au culminat cu Gala antreprenoriatului feminin, în care s-au acordat premiile pe faza regională.
Evenimentul de vineri a fost deschis de decana Facultăţii Economice orădene, Anca Dodescu, atât în calitate de gazdă, cât şi de manager de proiect al instituţiei coordonatoare a proiectului regional. După alocuţiunea de deschidere, a urmat prezentarea generală a rezultatelor, apoi lansarea volumului "Antreprenoriatul feminin, în vestul României. Încadrări teoretice şi provocări concrete", coordonată de un grup de cadre didactice de la facultăţile partenere. A urmat un adevărat val al lansărilor de carte realizate în cadrul proiectului AntreES, prezentări ale lucrărilor şi scurte discuţii. Seara a avut loc premierea planurilor de afaceri evaluate în cadrul Concursului "Planul meu de afaceri!" la nivel regional. În cele trei etape organizate de-a lungul acestui an au fost evaluate în jur de 1.800 planuri de afaceri realizate de femei care doresc să-şi iniţieze propria afacere, în centrele teritoriale, locale şi rurale AntrES din judeţele Bihor, Timiş, Arad, Maramureş, Caraş-Severin şi Satu Mare. După fiecare etapă a avut loc o gală în care au fost premiate cele mai bune planuri de afaceri.
Proiectul a fost gestionat de Facultatea de Ştiinţe Economice din Oradea, în calitate de coordonator inter-regional, având ca parteneri Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad, Universitatea de Nord Baia Mare, Universitatea "Eftimie Murgu" Reşiţa, Fundaţia "Academia Comercială" Satu Mare şi Societatea Ştiinţifică de Management din România. Termenul final al perioadei de implementare este ianuarie 2011, valoarea lui totală fiind de 12.500.104 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.