Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a publicat două ghiduri cu recomandări pentru datornicii băncilor, care stabilesc principiile pentru derularea negocierilor dintre persoanele fizice şi, respectiv firmele în dificultate financiară, şi creditorii acestora, pentru restructurarea extrajudiciară a împrumuturilor.
Ghidurile au fost elaborate de MFP, prin colaborarea cu Banca Naţională a României şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, cu asistenţă tehnică din partea Băncii Mondiale şi în urma consultării Asociaţiei Române a Băncilor şi a Asociaţiei Societăţilor Financiare din România. Principiile prevăzute în cele două ghiduri au caracter de recomandare, putând fi extinse, în funcţie de politica proprie a fiecărui creditor, şi altor tipuri de împrumuturi sau produse financiare. Prin intermediul Ghidului, alături de multe alte informaţii utile, MFP recomandă, spre exemplu, împrumutatului să contacteze împrumutatorul în cel mai scurt timp posibil de la intervenirea situaţiei de dificultate financiară, pentru a angaja discuţii privind problemele pe care le întâmpină în achitarea ratelor şi găsirea unei soluţii de rezolvare în interesul comun al părţilor. Ghidul poate fi consultat pe site-ul MFP - http://discutii.mfinante.ro.