Anularea acestor datorii va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică, relevă un Proiect de Ordonanţă de Urgenţă.

"Se aprobă stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor principale şi a accesoriilor aferente, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii şi asimilate salariilor, individualizate în titluri de creanţă emise până la 31 ianuarie 2012, datorate de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA la această dată şi neachitate la data eliberării certificatului de atestare fiscală", se precizează în Proiectul întocmit de Ministerul Transporturilor. De menţionat că, la 31 decembrie 2011, compania prelimina datorii către bugete şi Fondul de risc de 3,99 miliarde lei, din care 2,06 miliarde lei reprezintă penalităţi şi majorări pentru neplată sau plata cu întârziere.