* Interlocutor, ing. Ioan FETEA - directorul APICOLA Bihor şi vicepreşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România * * În Bihor, sunt peste 1.500 de apicultori şi aproximativ 33.000 de familii de albine. * Producţia de miere-marfă, în anul 2002, a fost de 150 de tone, iar subvenţiile de care au beneficiat apicultorii bihoreni s-au acordat doar pentru 77 de tone miere. * Românii nu ştiu, încă, să consume miere de albină, sau nu au posibilităţi financiare să cumpere miere, iar 90% din producţia de miere se exportă. * Legislaţia actuală are mari lacune în domeniul apiculturii, iar iniţiativele legislative se aşteaptă a fi concretizate. * Apicultura românească nu este, deocamdată, pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană. "Indiscutabil, trebuie făcut pasul de la amatorism la profesionism" - Este sau nu apicultura în impas, domnule director? - Deveniţi provocator, de la început. În primul rând, apicultura este o îndeletnicire cu vechi tradiţii, iar condiţiile economice, sociale din anumite perioade influenţează şi această ramură economică, acest sector. Sunt perioade de stagnare, de regres, de dezvoltare, de căutări. Şi noi suntem într-o perioadă de căutări, de eficientizare a muncii apicultorilor, de reorganizare... - Sper să fiţi de acord că în apicultură nu este suficientă doar hărnicia albinelor. Ce înseamnă, de fapt, pentru Bihor, apicultura? - Există peste 1.500 de apicultori, dintre care 750 sunt şi membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Albine (A.C.A.) din România, există peste 33.000 de familii de albine, producţia de miere-marfă din anul 2002 a fost de 150 tone, din care APICOLA Bihor a preluat 40% din cantitate, diferenţa de miere fiind valorificată de apicultori prin diferite societăţi comerciale procesatoare, cât şi pe piaţa liberă. În condiţiile în care, de exemplu, anul trecut a fost destul de nefavorabil, urmare a secetei care a afectat culesurile la albine, fiind compromise florile la pomii fructiferi, la salcâm, la tei, anul trecut, repet, prin recolta de miere obţinută, Bihorul s-a situat pe locul al treilea pe ţară, iar în 2001, am fost pe primul loc. - Din cele spuse, pare că totul este bine şi frumos, iar apicultorii şi albinele nu au probleme... Totuşi, tot de la dumneavoastră ştiam că sectorul apicol - unde, chiar dacă munca de bază o desfăşoară albinele! - rămâne o zonă în care sunt multe de făcut. De pildă, sistemul de organizare, baza materială şi - totuşi! - valorificarea mierii, cât şi a celorlalte produse apicole zise "secundare". - Referirile făcute, deocamdată, pentru Bihor, nu sunt întâmplătoare. Bihorul dispune, comparativ cu alte zone din ţară, de o bază biologică mai bună (familiile de albine), o bază materială şi de producţie mai bună, cât şi de buni profesionişti. Cu toate acestea, partea deficitară - şi nu suntem singurii - ţine de regândirea practicării îndeletnicirii de apicultor: trecerea de la amatorism la profesionism, dezvoltarea acelui sistem de exploataţie agricolă (apicolă), însemnând existenţa a minimum 50 de familii de albine/apicultor. De la 50 de familii de albine în sus (la 100, 200), organizarea acestor exploataţii, modul de valorificare a bazei melifere, în pastoral, accesibilitatea la subvenţii pe produs, pentru dotare, inclusiv sistemul de valorificare capătă alte valenţe. Sunt "capitole" distincte pentru care încercăm rezolvarea, gradual. - Ce anume s-a întreprins, până acum? - Deja, 130 de apicultori au absolvit cursurile profesionale de apicultori, cu sprijinul Oficiului Judeţean de Consultanţă Apicolă Bihor, iar în perioada următoare, din luna august, timp de doi-trei ani, vom proceda la fel, încât practicarea apiculturii în Bihor să se facă de profesionişti, nu în sistem amatorist. Cei care urmează aceste cursuri profesionale au posibilitatea de a înfiinţa exploataţii apicole, de a accede la credite şi subvenţii bugetare pentru dotări, pentru subvenţii pe produs, deci, pentru dezvoltarea şi eficientizarea sectorului apicol, inclusiv pentru valorificarea superioară a producţiei - miere şi celelalte derivate apicole. Este un pas ce va avea efecte benefice multiple. Ştiţi ce am constatat când apicultorii noştri urmau să primească, în anul 2002, subvenţie bugetară, pentru mierea predată la unităţi procesatoare autorizate? Nu au întocmit actele necesare, nu au solicitat această subvenţie decât foarte puţini: doar pentru 7697 de familii de albine, din totalul de 33.000! Adică 100.000 lei pentru fiecare familie de albine, dacă predau 10 kg de miere la o unitate autorizată. Mult, puţin, aceşti bani erau daţi de stat, ca premiu. Este o dovadă elocventă că apicultorii noştri deţin un număr mic de stupi, că practicarea apliculturii este, încă, la nivel de amatorism. De aici apar dificultăţi - ca organizare şi cheltuieli - a valorificării bazei melifere, în pastoral, dificultăţi în procurarea de materiale, ca dotare, în comercializarea organizată a produselor. Iniţiative legislative, dar şi sprijinul parlamentarilor bihoreni - Dumneavoastră, domnule Ioan Fetea, sunteţi şi vicepreşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Albine (A.C.A.) din România. Este un avantaj în plus pentru apicultorii bihoreni că îi reprezentaţi şi în forumul naţional. Ce se întreprinde, din partea A.C.A., pentru sprijinirea apicultorilor, pentru sprijinirea, în general, a apiculturii? - Noi am fost la Camera Deputaţilor, la Comisia pentru agricultură cu anumite propuneri, ca iniţiative legislative. - Despre ce este vorba? - De exemplu, solicităm modificarea Legii apiculturii (nr. 89/1998), în sensul remedierii unei anomalii. Concret: articolul 14 din această lege a fost anulat printr-o... Hotărîre de Guvern (nr. 109/1998)! Articolul nr. 14, care a fost anulat, prevedea o serie de facilităţi acordate producătorilor apicoli. Oare de ce? Dintre celelalte solicitări făcute, amintesc următoarele: * să se acorde subvenţii pentru utilaje agricole * să se acorde stimulente categoriei de apicultori începători profesionişti, care, prin recalificare, de pildă, devin apicultori, deoarece sunt mulţi şomeri sau tineri care vor şi pot să devină apicultori, să-şi dezvolte o afacere, dar au nevoie de un anumit fond pentru punerea bazei unei exploataţii apicole * am propus să se constituie un fond de asigurare pentru familiile de albine, în caz de calamităţi, iar banii să fie colectaţi de la procesatori, stabilindu-se un anumit procent din veniturile realizate de către procesatorii de miere; în felul acesta, procesatorii pot participa - nu doar să beneficieze, ca achizitori, de pe urma apicultorilor - la revigorarea apiculturii * am cerut să se îmbunătăţească Legea privind protecţia familiilor de albine împotriva tratamentelor chimice fitosanitare efectuate la culturile furnizoare de polen * o altă iniţiativă se referă la recompensarea apicultorilor ale căror familii de albine sunt folosite la polenizarea culturilor entomofile (care nu se autopolenizează); în ţări ca SUA, Canada, Argentina se aplică acest sistem * încă o propunere este cea referitoare la cuprinderea, în cadrul legislativ, a protecţiei albinei, a produselor apicole şi a consumatorilor de produse apicole - aşa ceva nu avem în România. - Credeţi în rezolvarea acestor demersuri făcute? - Nu mi-am pierdut încrederea. Iar dacă se doreşte, cu adevărat, reformă şi în domeniul apiculturii, nu putem fi statici, visând doar la calităţile mierii de albine, la consolidarea apiculturii şi la avantajul apiculturii, la creşterea interesului celor care practică apicultura. Atât cât se produce miere în România, 90% ia calea exportului, iar românii - fie că nu cunosc suficient de bine calităţile mierii, fie că nu au bani - nu ştiu să consume mierea! Un produs care se realizează de către albine, nu aşa cum se obţine, prin comparaţie, grâul, pentru care eforturile financiare sunt mari. Însă, a avea şi a beneficia - fie şi în condiţii decente - de o recoltă de miere de albine este necesar un cadru organizatoric operaţional, eficient pentru sectorul apicol. - Aţi apelat, în demersurile - ca iniţiative legislative - la parlamentari bihoreni? - Nominal, nu, deocamdată. Am expus, însă, doleanţele noastre, la diferite întâlniri de "rang superior", să spun aşa, când au fost prezenţi, în judeţ, miniştri-secretari de stat, politicieni. Nu ştiu dacă am fost înţeleşi. Oricum, am fi bucuroşi să ni se alăture, prin rolul pe care îl au, parlamentarii bihoreni. În perspectiva aderării, apicultura este departe de "prisaca" U.E. - Domnule Ioan Fetea, tot în calitatea de vicepreşedinte al A.C.A. din România, ce părere aveţi despre şansele apiculturii - ca "segment" al agriculturii - în contextul aderării la Uniunea Europeană? - În momentul de faţă, apicultura românească nu este pregătită pentru a face acest pas. - Chiar aşa? - Da! Şi nu este o afirmaţie hazardantă. Iată şi argumentele: * dotarea * mentalitatea * cadrul legislativ * organizarea. De exemplu, una dintre cerinţe este ca apicultorii să aibă familiile de albine în stupi verticali. Asta presupune o masivă redotare a stupinelor, a exploataţiilor apicole, deci, investiţii şi fonduri pentru aceste investiţii. Se cere, de către U.E., ca utilajele cu care se lucrează (centrifuge, strecurători de miere, tăvile de descăpăcit etc. etc.) să fie din material inoxidabil. Se cere, de asemenea, să se efectueze tratamente alternative la familiile de albine: adică, în perioada de extrasezon apicol se tratează cu produse de sinteză (pe care le avem şi sunt nominalizate), iar în perioada de sezon (când albinele încep culesul), aplicarea de tratamente biologice. Altfel, mierea nu are solicitări pe piaţa europeană. Nu există un cadru legislativ adecvat, ca să nu mai vorbim de flexibilitatea legislativă necesară aderării la Uniunea Europeană. Regăsirea, ca aplicativitate, a ceea ce am menţionat până acum, ţine, însă, şi de mentalitate. Aşadar, iată complexitatea problematică, dar şi cât de multe sunt de făcut, încât să putem ajunge să spunem Da. Deocamdată, Nu! - Unde se situează apicultorii bihoreni, faţă de cerinţele dotării materiale impuse de Uniunea Europeană? - Doar în privinţa stupilor pe verticală (care înseamnă o mai bună exploatare şi recoltare de miere, de alte produse apicole secundare) şi a utilajelor din material inoxidabil suntem pregătiţi în proporţie de 10-15 la sută. În rest, problemele apicultorilor bihoreni le regăsim în ansamblul problematicii apiculturii româneşti. - Vă mulţumesc.