Perioada noiembrie-martie este cea mai dificilă, ca ritm de activitate, pentru sistemele de desecare (3.155 km de canale) şi decombatere a eroziunii solului (343 km canale) de pe raza judeţului Bihor. Evacuarea apelor excedentare rezultate din ploi şi din topirea zăpezii ţine "în priză" staţiile de pompare electrice ale Sucursalei Bihor a Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (S. N.I.F.). "În funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice şi de situaţiile create în teren, acţionăm cu un număr diferit de agregate, iar acum - preciza dl ing. Adrian Ardelean, director tehnic - funcţionează doar două dintre cele opt agregate ale Staţiei de pompare-desecare de la Ant. Acţionăm preventiv, se evacuează apa din canalul colector principal". Pe întregul sistem de desecare al Sucursalei Bihor funcţionează 30 de staţii de pompare. Dacă în luna ianuarie contravaloarea consumului de energie electrică pentru funcţionarea staţiilor de pompare a fost de 95 milioane de lei, solicitările - pe baza estimărilor - pentru luna februarie sunt de 200 milioane lei. "Nu se pune problema la ce sumă ajungem, în final. Depinde de volumul apelor excedentare ce trebuie evacuate de pe terenurile agricole sau din canalele colectoare, iar fondurile sunt alocate de la bugetul de stat" - conchide dl Adrian Ardelean. Deşi Staţia Ant este într-un amplu proces de modernizare, lucrările au fost de aşa natură eşalonate încât să se asigure, pentru perioadele critice din an, posibilitatea funcţionării celor 8 pompe, astfel ca sistemul de desecare-pompare să fie operaţional. Totodată, cum aprecia şi directorul Sucursalei Bihor a S.N.I.F., dl ing. P?sztor Şandor, sunt luate toate măsurile tehnico-organizatorice de apărare împotriva eventualelor inundaţii, există asigurate materialele de apărare pe Canalul colector, Valea Ierului şi la baraje. N.A. La închiderea ediţiei, am fost înştiinţaţi - conform înţelegerii avute - că pe raza sistemului de desecare din Bihor nu se înregistrează fenomene de viituri de apă pe Canalul colector, nici exces de apă pe terenurile agricole. Se acţionează, doar preventiv, la evacuarea (pomparea) apelor acumulate pe canalele secundare, pentru menţinerea nivelelor normale.