Început de an, sub auspicii nefavorabile
Incertitudini şi cărbune mai puţin
Pentru cei care lucrează la Întreprinderea Minieră Voivozi, anul 2003 a însemnat, ca producţie de cărbune, realizarea unei cantităţi de 75.000 de tone. Cum fiecare îşi face proiecte, în 2004 s-a stabilit la 140.000 de tone producţia de cărbune, în condiţiile în care I.M. Voivozi mai dispune de 118 angajaţi.
A trecut o lună din 2004, a început şi luna februarie, iar un prim-bilanţ demonstrează că această perioadă rămâne sub auspicii nefavorabile. "Traversăm momente critice, remarca dl Gavril Vesa - inginer şef la I.M. Voivozi -, situaţie generată de mai mulţi factori, iar la această dată este clar că am dat foarte puţin cărbune pe piaţa de consum - doar 2.520 de tone".
I.M. Voivozi ţine de Compania Naţională a Cărbunelui Ploieşti, iar speranţele minerilor de la Voivozi, cum că se vor îmbunătăţi raporturile de colaborare cu Compania de care aparţin, se risipesc tot mai mult. Domnul Vasile Ungureanu, liderul de sindicat, ne vorbea cu amărăciune că nu se intrevăd măsuri de retehnologizare, utilajele miniere sunt vechi, mai puţin performante, nu se vede susţinerea aşteptată din partea Companiei, încât la I.M. Voivozi să se producă revigorarea. "Toate subteranele au fost închise, iar dintre cele trei cariere de suprafaţă, două s-au închis şi doar cea de la Vărzari-Sud mai funcţionează, însă, dacă nu vom fi susţinuţi, şi aceasta poate fi închisă chiar anul acesta" - spunea, cu temere, dl Vasile Ungureanu.
De altfel, chiar inginerul şef Gavril Vesa s-a exprimat mai prudent, ducându-ne cu gândul la Hamlet. "Peste o lună, vom şti ce se va întâmpla. Suntem între a fi sau a nu fi, pentru că este în discuţie să ne închidă". Şi aceasta, deoarece se va merge pe ideea programului de restructurare, program care să se aplice de la 1 aprilie 2004.
Sub umbrela unei asemenea incertitudini, ne putem duce cu gândul mai departe - nu este exclus ca acea cantitate de 140.000 de tone de cărbune, stabilită ca producţie în 2004, la I.M. Voivozi, să rămână de domeniul viselor neîmplinite.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.