IMM Invest România, sprijin pentru creşterea accesului la finanţare a IMM-urilor
Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar este de 10 milioane lei, iar valoarea maximă a fiecărei finanțări acordate unui beneficiar nu poate depăși 5 milioane de lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, respectiv 10 milioane de lei pentru investiții.
Din 2018, IMM-urile vor primi sprijin pentru creşterea accesului la finanţare. Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii - IMM Invest România, pentru creșterea accesului la finanțare prin acordarea unor garanții de stat, a fost aprobat printr-o Ordonanță de Urgență. Este vorba despre un program multianual de încurajare și de stimulare a dezvoltării IMM-urilor, sector care reprezintă 99,7% din companiile din România, contribuie cu aproximativ 60% la Produsul Intern Brut și angajează circa 60% din forța de muncă. Programul are în vedere acordarea de garanții de stat pentru creditele, în mod diferențiat, pentru IMM-urile care intenționează înființarea/dezvoltarea unor centre de agrement, precum și pentru celelalte întreprinderi mici și mijlocii, inclusiv pentru cele nou înființate, de tip start-up, pentru care unul dintre principalele obstacole îl constituie lipsa de finanțare. Prin Programul IMM Invest România se are în vedere acordarea de garanții de stat astfel: pentru proiectele de dezvoltare/înființare centre de agrement procentul de garantare este de maximum 80% din valoarea finanțării, exclusiv dobânzile, comisioanele și spezele banacare aferente creditului garantat. Valoarea maximă a finanțării garantate de către stat pentru proiectele de dezvoltare/înființare centre de agrement este de 1,25 milioane lei; pentru alte proiecte decât cele de dezvoltare/înființare centre de agrement se pot acorda garanții de stat pentru credite de investiții și/sau credit/linii de credit pentru capital de lucru contractate de IMM-uri, prin MFP, în procent de maximum 50% din valoarea finanțării, exclusiv comisioanele și spezele bancare aferente creditului garantat. Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar este de 10 milioane lei, iar valoarea maximă a fiecărei finanțări acordate unui beneficiar nu poate depăși 5 milioane de lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru, respectiv 10 milioane de lei pentru investiții. IMM-urile eligibile în acest program vor beneficia de unul sau mai multe credite pentru realizarea de investiții, cu excepția creditelor de investiții pentru proiectele de dezvoltare/înființare centre de agrement, care sunt eligibile pentru acordarea unui singur credit. De asemenea, IMM-urile eligibile în program vor beneficia de una sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de stat, prin MFP. Plafonul anual al garanțiilor de stat care pot fi emise se stabilește prin Hotărâre de Guvern, iar condițiile de acordare a garanțiilor de stat, precum și regulile de gestionare a plafoanelor anuale ale garanțiilor se stabilesc prin norme metodologice de aplicare a acestei ordonanțe. Durata maximă a finanțării este stabilită la 120 de luni, în cazul creditelor pentru investiții, și de maximum 24 de luni în cazul creditelor/liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru. Liniile de credit pot fi prelungite cu maximum 24 de luni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.