Impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente anului 2023 - Declaraţia unică se depune până în 25 mai
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor aminteşte că declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul 2023 au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.
Declaraţia se depune şi de către următoarele categorii de contribuabili: profesionişti (expl.: persoane fizice autorizate, cabinete de profesii liberale etc.), astfel cum sunt reglementaţi de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, şi persoanele fizice care obţin venituri exclusiv din drepturile de autor care au beneficiat de indemnizaţia prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 282/2020, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fizice care nu realizează venituri şi care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, pentru a fi asigurate în sistemul public de sănătate; persoanele fizice prevăzute la art. LXI alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, care în cursul anului 2023 au realizat venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură pentru care la determinarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, după caz, la depunerea declaraţiei prevăzute la art. 120 din Codul fiscal au utilizat un alt nivel al salariului minim garantat în plată decât cel de 3.000 lei (HG nr. 1.447/2022); persoanele fizice prevăzute la art. LXI alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, care au realizat în cursul anului 2023 venituri din drepturi de proprietate intelectuală, în baza contractelor de activitate sportivă, din arendă, din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit titlului II sau III din Codul fiscal, pentru care impozitul se reţine la sursă de plătitorii de venituri, în situaţia în care, la verificarea încadrării venitului în plafoanele anuale, precum şi la determinarea bazei anuale de calcul al contribuţiei de asigurări sociale şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, după caz, plătitorul a utilizat un alt nivel al salariului minim brut pe ţară decât cel de 3.000 lei (HG nr. 1.447/2022).
Declaraţia se depune până la data de 25 mai 2024, în vederea declarării venitului realizat şi stabilirii/definitivării impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale aferente anului 2023.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.