Codul fiscal pe anul 2005: Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. În cazul unei persoane juridice care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat Conform prevederilor legale, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplineşte cumulativ, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, următoarele condiţii: a) are înscrisă în obiectul de activitate producţia de bunuri materiale, prestarea de servicii şi/sau comerţul; b) are de la 1 până la 9 salariaţi inclusiv; c) a realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 euro; d) capitalul social al persoanei juridice este deţinut de persoane, altele decât statul, autorităţile locale şi instituţiile publice (art.103). Nu pot opta pentru sistemul de impunere reglementat de prezentul titlu persoanele juridice române care *desfăşoară activităţi în domeniul bancar *desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii *desfăşoară activităţi în domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor *au capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajaţi. Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic. În cazul unei persoane juridice care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat. Potrivit articolului 108, al. (2), în cazul în care o microîntreprindere achiziţionează case de marcat, valoarea de achiziţie a acestora se va deduce din baza impozabilă, în conformitate cu documentul justificativ, în trimestrul în care au fost puse în funcţiune, potrivit legii. Şi în anul următor, persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit au obligaţia de a comunica opţiunea organelor fiscale teritoriale la începutul anului fiscal, prin depunerea declaraţiei de menţiuni pentru persoanele juridice, asociaţiile familiale şi asociaţiile fără personalitate juridică, până la data de 31 ianuarie inclusiv (art.109). Persoanele juridice care se înfiinţează în cursul unui an fiscal vor înscrie opţiunea în cererea de înregistrare la Registrul Comerţului. Opţiunea este definitivă pentru anul fiscal respectiv şi pentru anii fiscali următori, cât timp sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 103. În cazul în care, în cursul anului fiscal, una dintre condiţiile impuse nu mai este îndeplinită, microîntreprinderea are obligaţia de a păstra pentru anul fiscal respectiv regimul de impozitare pentru care a optat, fără posibilitatea de a beneficia pentru perioada următoare de prevederile prezentului titlu, chiar dacă ulterior îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 103. În ceea ce priveşte calculul şi plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor, acestea se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, cu menţiunea că, potrivit legii, microîntreprinderile au obligaţia de a depune, până la termenul de plată a impozitului, declaraţia de impozit pe venit.