În cadrul SAPS 2011, CJAPIA Bihor a autorizat la plată aproape 38.800 de fermieri
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură CJAPIA Bihor informează că a autorizat la plată avansul către fermierii care au depus cereri în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă - SAPS 2011.
De acest avans beneficiază fermierii la care controalele (administrative sau pe teren) s-au finalizat şi îndeplinesc cumulativ condiţiile impuse de regulamentele europene şi legislaţia românească. Pentru anul 2011, cuantumul alocat plăţilor directe unice pe suprafaţă este de 100,65 euro/ha, la care se va aplica un coeficient de reducere liniară, ca urmare a depăşirii suprafeţei de referinţă de 8,7 milioane ha. Avansul acordat fermierilor este în cuantum de 42 euro/ha, plăţile fiind efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2011, BCE a stabilit un curs de 4,3575 lei. Până la data de 9 noiembrie, APIA Bihor a autorizat la plată, pentru avansul campaniei SAPS 2011, 38.717 de fermieri, dintr-un număr total de 39.311 care au depus cereri. Până în prezent, pentru un număr de 31.268 de fermieri bihoreni, a fost virată în conturile bancare declarate, suma de 11.287.824 euro. În cadrul campaniei SAPS 2011, România beneficiază de o alocaţie financiară de aproximativ 900 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Comentarii
Nu există nici un comentariu.