Romexpo organizează, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în perioada 3 - 6 noiembrie 2011, cea de-a XXVI-a ediţie a Târgului de Turism al României.

La această ediţie vor fi prezenţi peste 110 de participanţi, din 19 ţări, printre care se numără autorităţi în domeniu, din România şi străinătate, organizaţii patronale şi asociaţii profesionale, agenţii de turism şi tour-operatori, hoteluri şi pensiuni, organizatori de congrese şi turism de afaceri, edituri şi instituţii culturale. În principal vor fi prezentate oferte de turism pentru perioada sărbătorilor de iarnă şi pentru sejururi la schi, atât în România cât şi în străinătate, dar şi destinaţii exotice, programe pentru turism de aventură, turism cultural şi de business, turism de tratament şi altele.