Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor informează că sesizările cu privire la nereguli se pot face direct la sediul DSVSA Bihor precum și a circumscripțiilor teritoriale, telefonic la numărul 0259.266.141 sau pe adresa de e-mail office-bihor@ansvsa.ro , ori la Call Center din cadrul ANSVSA la numărul de telefon: 0800.826.787 sau la adresa de e-mail: callcenter@ansvsa.ro.

”Pentru semnalarea oricăror cazuri în care se observă sau suspicionează intenția de a comercializa alimente în condiții care pun sau ar putea pune în pericol siguranța alimentară, ori situații de  comercializare a produselor alimentare în spații/locuri neautorizate sau din surse/tăieri clandestine, DSVSA Bihor rugăm consumatorii să înștiințeze în mod operativ instituţia, pentru a dispune măsurile necesare reglementării acestor situații” - precizează directorul executiv al instituţiei, dr. Remus Ovidiu Moţoc. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, inclusiv în efectuarea examenelor de depistare a Trichinella sp. din carnea de porc, începând din data de 29 noiembrie a.c. şi până la data de 7 ianuarie 2022, programul de activitate al DSVSA Bihor și al structurilor subordonate a fost adaptat astfel încât să poată fi asigurată permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Astfel: la nivelul sediului judeţean al DSVSA Bihor, programul zilnic de activitate (pentru zilele lucrătoare) este între orele 8.30 și 17.00, iar în afara acestui interval și pentru zilele nelucrătoare / sărbătorile legale se asigură permanență telefonică; la nivelul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO) - deschise în toate orașele județului (Oradea- Piața Cetate, Rogerius și Decebal, Salonta, Beiuș, Aleșd, Valea lui Mihai și Marghita) programul de lucru în această perioadă va fi zilnic între 830-1700, pentru zilele lucrătoare (de luni până vineri), iar în zilele nelucrătoare și toate zilele libere oficiale se asigură permanență telefonică; orarul de funcționare, care cuprinde numele medicului responsabil pentru fiecare zi de activitate și numărul de telefon la care poate fi contactat va fi afișat la fiecare circumscripție sanitară veterinară din județ, inclusiv la sediul DSVSA Bihor. Pentru asigurarea personalului de specialitate necesar efectuării examenelor de depistare a Trichinella sp. din carnea de porc, DSVSA Bihor pune la dispoziția cetățenilor mai multe centre de examinare a cărnii de porc, al căror orar de funcționare este următorul: un centru de permanență la nivel județean, situat la sediul DSVSA Bihor - Compartimentul de parazitologie din cadrul LSVJ Bihor, din Oradea, str. Ion Bogdan nr. 37, care va funcționa, pentru perioada menționată, zilnic, cu excepția sărbătorilor legale, între orele 8.30 -16.00, inclusiv sâmbătă și duminică; un centru de permanență la nivelul municipiului Oradea, organizat la sediul CSVSAO Oradea 1 din cadrul Pieței Cetate a Municipiului Oradea, care funcționează între orele 830-1700 pentru zilele lucrătoare (de luni până vineri), iar pentru zilele de sâmbătă și duminică între orele 830-1500. Pentru zilele/intervalele orare nelucrătoare (zile libere oficiale) se va asigura permanența la telefon; pentru restul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale (CSVSAO) – deschise în toate orașele județului (Oradea - Piața Cetate, Rogerius și Decebal, Salonta, Beiuș, Aleșd, Valea lui Mihai și Marghita) programul de lucru în această perioadă va fi, pentru zilele lucrătoare, zilnic între 8.30 -17.00, iar în zilele nelucrătoare (și toate zilele libere oficiale) se asigură permanență telefonică. Fac excepție circumscripțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale din afara municipiului Oradea unde se va asigura permanența  și în zilele de sâmbătă în intervalul orar 8.30 - 13.00; la sediile circumscripțiilor sanitare veterinare de asistență din fiecare comună, prin medicii de liberă practică care au concensionat activitatea de supraveghere sanitară veterinară a teritoriului, în zilele lucrătoare conform programului afișat.