În vizorul Fiscului, marile averi nedeclarate
Pentru stabilirea averilor nedeclarate, reprezentanţii Fiscului vor folosi metode indirecte.
Fiscul anunţă că va începe acţiunile de control al marilor averi, cu scopul impozitării, odată cu prelucrarea declaraţiei de venit pe anul trecut, care are ca termen data de 25 mai. Personalul departamentului specializat a fost limitat la 50 persoane, iar misiunea lor este să îi identifice pe românii ale căror averi reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate şi să îi impoziteze. Fiscul va folosi, pentru stabilirea averilor nedeclarate, metode indirecte, precum sursa şi cheltuirea fondului (adică o comparaţie între cheltuielile efectuate de persoana fizică şi veniturile pe care le-a declarat), analiza intrărilor şi ieşirilor de sume în conturi bancare şi, respectiv, analiza creşterii şi descreşterii patrimoniului net al contribuabilului. În primă fază, controalele vor fi făcute fără ca inspectorii Fiscului să îi notifice pe cei vizaţi urmând ca, ulterior, contribuabilii al căror risc evazionist depăşeşte pragul acceptat de ANAF să fie luaţi la întrebări.
Doina A. NEAGOE
Comentarii
Nu există nici un comentariu.