Încălcarea Legii concurenţei: Noi norme privind aplicarea politicii de clemenţă
Consiliul Concurenţei a stabilit noi condiţii şi criterii pentru aplicarea politicii de clemenţă de care pot beneficia companiile care încalcă Legea concurenţei nr. 21/1996.
Înţelegeri grave care pot afecta România
Potrivit Ordinului nr. 300/2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 610/14 septembrie, în categoria înţelegerilor grave care pot afecta teritoriul României (sau o parte a acestuia) intră înţelegerile şi/sau practicile concertate orizontale, între doi sau mai mulţi concurenţi, prin adoptarea unor practici precum: fixarea preţurilor de cumpărare ori de vânzare sau a unor condiţii comerciale; alocarea cotelor de producţie ori a celor de vânzare; împărţirea pieţelor sau a clienţilor, incluzând licitaţiile trucate; restricţionarea importurilor ori a exporturilor şi/sau alte acte anticoncurenţiale îndreptate împotriva unor concurenţi (denumite generic carteluri). Tot în categoria înţelegerilor grave intră şi înţelegerile şi/sau practicile concertate verticale între operatorii economici, referitoare la condiţiile în care părţile pot cumpăra, vinde ori revinde anumite produse (sau servicii), care au ca obiect restrângerea libertăţii cumpărătorului de a-şi determina preţul de vânzare şi/sau restricţionarea teritoriului sau a clientelei, care conferă protecţie teritorială absolută.
Condiţii pentru obţinerea imunităţii la amendă
Potrivit legii, înţelegerile presupun o practică în comun a cel puţin doi operatori economici. În schimb, recompensarea denunţării acestei practici are un caracter strict individual. Cererea pentru clemenţă depusă în comun de către mai mulţi operatori economici nu va fi considerată o cerere în sensul actului normativ emis de Consiliul Concurenţei. Astfel, operatorii economici pot obţine imunitate la amendă sau reducerea cuantumului acesteia dacă îndeplinesc anumite condiţii: cooperează în mod real, total, continuu şi prompt cu Consiliul Concurentei, de-a lungul întregii proceduri de investigaţie; au încetat implicarea în presupusa înţelegere la solicitarea Consiliului Concurenţei; nu au dezvăluit intenţia de realizare a unei cereri pentru clemenţă sau elemente ale cererii, decât în fata altor autorităţi de concurenţă.
Reducerea cuantumului amenzii
Operatorii economici care dezvăluie participarea lor la o înţelegere ce afectează teritoriul României, dar care nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea imunităţii, pot beneficia, totuşi, de o reducere a cuantumului amenzii, faţă de nivelul care le-ar fi fost aplicat în mod normal. Pentru a putea beneficia de o asemenea reducere, un operator economic trebuie să furnizeze Consiliului Concurenţei elemente probatorii referitoare la pretinsa încălcare a legii, care să aducă o contribuţie suplimentară semnificativă în raport cu cele aflate deja în posesia acestuia şi trebuie să îndeplineasca condiţiile generale pentru acordarea clemenţei. Reducerea amenzii poate fi între 20% şi 50%.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.