Înregistrarea acordurilor privind - Declararea şi plata contribuţiilor sociale
Reţinerea şi virarea contribuţiilor
Prin Ordonanţa Guvernului nr. 15/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 621/2012, au fost introduse noi prevederi în ce priveşte contribuţiile sociale obligatorii, aplicabile în cazul salariaţilor care desfăşoară activitate în România şi obţin venituri din salarii de la angajatori nerezidenţi. Astfel, potrivit noilor prevederi, obligaţiile fiscale declarative şi de plată a contribuţiilor sociale obligatorii le revin fie salariaţilor, fie angajatorilor nerezidenţi, după cum urmează: în situaţia în care există un acord, încheiat între angajat şi angajatorul nerezident, privind achitarea contribuţiilor sociale obligatorii, salariatului îi revine obligaţia declarării şi plăţii contribuţiilor sociale individuale şi ale angajatorului; în situaţia în care nu există un acord încheiat între angajat şi angajatorul nerezident care nu are sediul social sau reprezentanţa în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii în România, angajatorului îi revine obligaţia privind achitarea contribuţiilor sociale datorate în calitate de angajator, reţinerea şi virarea contribuţiilor sociale individuale, precum şi declararea acestora la organul fiscal competent direct sau printr-un reprezentant fiscal/împuternicit.
Noutăţi privind Formularul 112
Totodată, Proiectul de Ordin stabileşte: obligaţiile de înregistrare fiscală şi cele declarative care le revin persoanelor fizice care au încheiat un acord, privind plata contribuţiilor sociale, cu angajatorul nerezident; unitatea fiscală competentă pentru administrarea acestei categorii de salariaţi; pentru reducerea obligaţiilor declarative pentru această categorie de salariaţi, se propune ca, în Formularul 112 "Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", să se declare şi impozitul pe venitul din salarii datorat, fiind eliminată obligaţia depunerii Formularului 224. Totodată, Proiectul face precizări privind unele aspecte procedurale referitoare la obligaţiile privind înregistrarea fiscală care le revin angajatorilor nerezidenţi care nu au sediul social sau reprezentanţa în România şi care datorează contribuţiile sociale obligatorii în România, şi care nu au încheiat un acord privind plata contribuţiilor sociale, cu angajaţii care desfăşoară activitatea în România. Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la Proiectul de act normativ pot fi transmise Direcţiei de comunicare, relaţii publice şi mass-media, cu menţiunea „Conf. Legii nr. 52/2003" prin scrisori, la adresa instituţiei, prin fax, respectiv electronic, la adresa de e-mail relatiipublice.anaf@mfinante.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.