Termenul limită pentru depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor anuale este de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, termen care expiră la 30 mai 2013.

Obligaţie

Au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale: societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare; subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepţia subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European; societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic. Entităţile care aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene care, la data bilanţului, depăşesc limitele a două dintre cele 3 criterii de mărime prevăzute prin Ordinul MFP nr. 3.055/2009 şi anume: total active: 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu salariaţi: 50 au obligaţia de a întocmi situaţii financiare anuale. Acestea trebuie să cuprindă: bilanţ, cod 10; cont de profit şi pierdere, cod 20; situaţia modificărilor capitalului propriu; situaţia fluxurilor de numerar; note explicative la situaţiile financiare anuale. Documentele vor fi însoţite de Formularul "Date informative", cod 30, şi Formularul "Situaţia activelor imobilizate", cod 40.

Depunere

Pentru întocmirea  situaţiilor financiare anuale se va folosi programul de asistenţă care este pus la dispoziţia entităţilor gratuit de unităţile teritoriale ale MFP sau poate fi descărcat de pe website-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, de la adresa www.anaf.ro, Secţiunea Declaraţii electronice, categoria Descărcare declaraţii. Situaţiile financiare anuale şi raportările anuale la 31 decembrie 2012 se întocmesc în lei se semnează de persoanele abilitate potrivit legii să semneze situaţiile financiare anuale şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii. Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de: raportul administratorilor; raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz; propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile; declaraţie scrisă a persoanelor stabilite prin lege prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale. Important! Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale implificate,raportărilor anuale generat prin programele de asistenţă, constă într-un fişier .pdf având ataşat un fişier .xml şi un fişier cu extensia .zip.